Eleva Paula Contatore a obținut un rezultat excelent la Olimpiada Națională de Filosofie
O elevă cu care se mândrește tot colectivul Colegiului Național „Radu Negru“, care a reușit să se facă remarcată și să facă performanță în anii de liceu este Paula Contatore. Deși este elevă în clasa a XII-a, iar principala preocupare este pregătirea pentru Bacalaureat și admiterea la facultate, Paula a reușit să se pregătească și la filozofie, mai ales că este una din pasiunile ei și a obținut locul întâi pe județ, calificându-se la etapa națională.
Și la nivel național, la Olimpiada de filosofie, care a avut loc în perioada 27 aprilie-1 mai, eleva a reprezentat cu succes Făgărașul și județul Brașov și s-a întors acasă cu o notă foarte bună și cu mențiune.
,Olimpiada națională s-a desfășurat la Baia Mare, în perioada 27 aprilie – 1 mai. A fost o provocare, dar m-am descurcat destul de bine, pentru că am avut parte de o pregătire intensă. În total am fost 350 de persoane la socio-umane, iar la disciplina filosofie am fost 65. Nota mea a fost 8,80, diferențele între celelalte note fiind foarte mici, chiar de 0,5. Mă declar mulțumită de rezultat“, ne-a spus Paula Contatore, elevă în clasa a XII-a E.
Pe lângă pregătirea cu profesorul de la clasă, Laurențiu Tătaru, Paula a avut șansa să-l descopere pe cel care a ajutat-o în acest pas important, pe profesorul Cornel Teulea. Facultatea de Drept din București, pentru care se pregătește intens. Pe viitor, se gândește să devină dipomat și să lucreze într-o instituție europeană.
„Această olimpiadă nu a însemnat doar diploma și cunoștințele pe care le-am acumulat, ci a însemnat mai mult decât atât. Am ajuns să cunosc și un model în viață, pe domnul profesor Cornel Teulea, cel care a decis să mă ajute, să mă pregătesc la faza națională, cu toate că nu mai predă în această instituție de învățământ. Nu doar că m-a învățat foarte multe lucruri de la zero, dar mi-a dat un model în viață, m-a fascinat să îl cunosc, să îmi împărtășească ideile sale despre viață, despre filosofie, sigur îmi vor rămâne impregnate în minte și suflet discuțiile cu dânsul. Sunt foarte recunoscătoare atât dumnealui, cât și Colegiului. Filosofia este pasiune pentru mine, a însemnat să-mi afirm că într-adevăr este ceea ce îmi place foarte mult și am o oarecare înclinație. La final de liceu mă bucur că termin cu multe reușite, multe amintiri frumoase, nu doar la filosofie, ci și la dezbateri sau alte materii. Pot să spun că termin viața de licean cu zâmbetul pe buze, cu rezultate frumoase”, a mai spus Paula Contatore.
Paula se pregătește acum intens atât pentru Bacalaureat, cât și pentru admiterea la Facultatea de Drept din București. Pe viitor, se gândește să devină diplomat și să lucreze într-o instituție europeană.
„Mă bucur că an de an arătăm că deviza școlii noastre este realistă, pertinentă, pentru cei care vor să se înalțe prin educație. Avem elevi care demonstrează că, atunci când întâlnesc un profesor pe măsură, pot atinge cele mai înalte culmi ale educației. Cum este eleva din clasa a VII-a, Marta Paroș, coordonată de doamna profesoară Lup Adina, care a obținut locul I la faza națională. Urmează o altă elevă de excepție, Paula Contatore, îndrumată de domnul profesor Laurențiu Tătaru, care a obținut mențiune la faza națională de filosofie. Într-adevăr, tinerii creează viitorul“, spune profesor Maria Racu, directorul Colegiului Național ,,Radu Negru’’.