Intervenție pe Olt pentru recuperarea unei persoane din apele râului

Echipele de intervenție au fost solicitate  în această dimineață pentru a interveni la recuperarea unei persoane căzute în râul Olt.

În această dimineață, în jurul orei 10.30, am fost solicitați pentru a interveni în zona localității Voila, la recuperarea unei persoane din râul Olt.

La fața locului s-au deplasat o autospecială cu apă și spumă, un echipaj cu barcă, și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean cu medic. De asemenea, a fost alertat SVSU Voila.

La sosirea echipajelor operative persoana era deja extrasă din râu, s-a intervenit pentru acordarea primului ajutor medical.

Persoana a fost găsită în stop cardio-respirator. Aceasta a răspuns manevrelor de resuscitare aplicate de către echipajul medical prezent, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate și investigații suplimentare.“, anunță ISU Brașov.

foto: arhiva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *