Unitățile de învățământ din Făgăraș vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale

Vineri, 10 mai 2024, a fost semnat contractul de achiziție publică pentru furnizarea echipamentelor IT aferente proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe de pe raza municipiului Făgăraș, județul Brașov”. Contractul a fost atribuit societății Maguay Computers S.R.L.

Fb Img 1715587446266Acest proiect are ca scop modernizarea infrastructurii IT a unităților de învățământ preuniversitar din Făgăraș, prin achiziționarea de echipamente noi, performante și durabile. Implementarea proiectului va contribui la îmbunătățirea calității procesului educațional, prin facilitarea accesului elevilor la resurse digitale moderne și prin crearea unui mediu de învățare mai atractiv și mai interactiv.

Valoarea totală a contractului este de 5.98 milioane lei + TVA. Proiectul este finanțat prin Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Pilonul VI – Politici pentru noua generație: Componenta C15: Educație, anunță reprezentanții Primăriei Făgăraș.

Vor fi achiziționate displayuri interactive, sisteme all-in-one, sisteme de sunet, imprimante multifuncționale, scannere portabile pentru documente, camere pentru videoconferință, routere wifi și videoproiectoare.

De aceste echipamente vor beneficia următoarele instituții de învățământ din municipiu:
✅ Colegiul Național „Radu Negru” Făgăraș.
✅ Colegiul Național „Doamna Stanca” Făgăraș;
✅ Colegiul „Aurel Vijoli” Făgăraș;
✅ Liceul Teologic Ortodox „Sf. Constantin Brâncoveanu” Făgăraș;
✅ Liceul Tehnologic „Dr. Ioan Șenchea” Făgăraș;
✅ Școala Gimnazială „Ovidiu Densusianu” Făgăraș;
✅ Grădinița cu Program Prelungit „Pinochio” Făgăraș;
✅ Grădinița cu Program Prelungit „Prichindeii” Făgăraș;
✅ Grădinița cu program prelungit „Albinuța” Făgăraș;
✅ Grădinița cu Program Prelungit „Voinicelul” Făgăraș;
✅ Clubul Copiilor Făgăraș;

Termenul de livrare al echipamentelor este de 90 de zile de la data semnării contractului, iar perioada de garanție este de 49 de luni de la data recepției acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *