Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice din Făgăraș va fi preluat de Asociația de Dezvoltare Integrată a Făgărașului.

Bunicii Făgărașului vor avea din vară condiții foarte bune, după ce Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice din strada Cetății Nr.40 va fi preluat de Asociația de Dezvoltare Integrată a Făgărașului. Această asociație (ADIF) a fost înființată în anul 2015, iar membrii fondatori sunt Primăria Făgăraș, Spitalul Municipal Făgăraș și Direcția de Asistență Socială Făgăraș.

Adif 1Potrivit comunicatului de presă transmis de reprezentanții asociației, „Din anul 2019, ADIF a obținut acreditare pe servicii sociale (vezi foto), în Asociație fiind operaționale în acest moment două centre de zi pentru copii (Centru de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități ”Sf. Nectarie” și Centru de zi pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă ”Sf. Ana”). Astfel, în cele două centre beneficiază de terapii gratuite 87 de copii cu probleme comportamentale sau cu diverse dizabilități.

În anul 2020, a fost înființat în cadrul ADIF serviciul social ”Căminul pentru persoane vârstnice ADIF Făgăraș”.

Serviciul nu a fost încă operaționalizat din lipsă de spațiu, deși deține toate documentele necesare funcționării unui astfel de centru.

În același timp, în clădirea Primăriei Făgăraș din str. Cetății Nr. 40 A   funcționează un centru rezidențial pentru persoane vârstnice, serviciile fiind concesionate în anul 2014 Asociației Vlavian de la Brăila.

În urma sesizărilor transmise Primăriei Făgăraș si presei de către aparținătorii beneficiarilor centrului Vlavian privind condițiile inumane în care își trăiau ultima parte viață vârstnicii făgărășeni internati aici, echipa Primăriei Făgăraș a încercat rezilierea contractului. Din păcate, nu s-a  reușit atunci.“

Perioada contractuală între Municipiul Făgăraș și Vlavian se încheie în data de 30/06/2024, astfel, clădirea va fi dată în administrare Asociației De Dezvoltare Integrată a Făgărașului care va operaționaliza acest serviciu social.

Am demarat toate procedurile pentru obținerea în administrare a  clădirii din Str. Cetății Nr.40. De asemenea, avem un plan de management foarte bine stabilit, axat pe bunăstarea beneficiarilor. Noi, ne dorim să preluăm și vârstnicii care sunt în acest moment internați acolo și să le oferim condițiile pe care le merită acești oameni. Vom prelua și o parte din personal, daca angajații actuali vor dori acest lucru. Pot să vă spun că, dacă vrei să lucrezi în ADIF, trebuie să fii specialist, dar mai presus de asta contează să fii OM. Să dai dovadă de empatie, să te comporți cu oamenii pe care îi ai în grijă ca și când ar fi din familia ta. Aici nu există cale de mijloc. Poți sau nu să fii în slujba acestor oameni”, a declarat Lavinia Gheorghe, președinte ADIF

În Făgăraș, deși în acest moment sunt două centre rezidențiale  pentru vârstnici, niciunul nu are licențe de funcționare. Cu toate acestea încă mai există liste de așteptare pentru internare.

„În momentul în care vom prelua în administrare  clădirea și vom operaționaliza serviciul social pentru persoane vârstnice, vom demara proiecte prin care vom mări spațiul destinat beneficiarilor, astfel încât să putem interna toate persoanele care doresc să vină la noi.  De asemenea vom avea mobilier special pentru nevoile acestor oameni. Vom face totul ca acești oameni să-și trăiască demn și frumos bătrânețea. Mi-e greu să mă gândesc la suferința lor. Eu știu prea bine ce înseamnă suferința, ce înseamnă boala, ce înseamnă neputința semenilor, ce înseamnă lupta, dar știu că Dumnezeu mi-a lăsat o misiune: să ajut oamenii în suferință, să bucur oamenii și să fac totul pentru a-i ajuta. Și asta voi face împreună cu colegii mei !”, ne-a mai spus Lavinia Gheorghe.

În cadrul ADIF, funcționează două centre pentru copii, ambele au licențe de funcționare. De asemenea, niciodată nu s-a plâns vreun beneficiar de serviciile ADIF.

”Într-o anumită publicație din Făgăraș, numele ADIF a fost mereu amintit și nu în sensul bun. Pot să vă spun că serviciile noastre sunt ireproșabile. Mai mult,  avem licențe de funcționare pe cele două centre. Din păcate campania electorală e tot mai murdară și, ceea ce mi se pare imoral, este să te folosești de persoanele aflate în suferință ca să lovești în actualul primar.

Adif2Mai mult, la fel de lipsit de etică jurnalistică, mi se pare să minți că ADIF nu are structură pentru astfel de servicii. Sau ca vicepreședinte al asociației Vlavian să spui că nu ai contract cu Primăria, ci cu Consiliul Local (vezi foto),…oare chiar această doamnă nu știe cu cine a încheiat un contract? E vorba de o știre nedocumentată, clar cu bătaie spre actuala administrație locală. Ceea ce pot să mai spun este că, dacă pentru Vlavian centrul de vârstnici e o afacere, pentru ADIF este o misiune de salvare!”, ne-a mai spus Lavinia Gheorghe.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *