Ordin de protecţie faţă de soţul agresiv

Polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Victoria au emis un ordin de protecție provizoriu şi efectuează cercetări în cadrul dosarului penal întocmit, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”violență în familie” după ce un bărbat s-a manifestat violent față de soţia sa.

La data de 16 martie a.c, polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Victoria au fost sesizaţi de către o tânără, de 20 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de soţul său, un bărbat de 36 de ani.

Astfel, după primirea sesizării polițiștii au întocmit verificări în urma cărora au stabilit că cele sesizate se confirmă, iar după ce au întomit formular de risc a reieșit faptul că există pericol iminent de violență față de persoana vătămată.

Din acest motiv polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului agresiv, care îi interzice acestuia să se apropie la o distanță mai mică de 50 de metri de soția sa.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”violență în familie”, iar cercetările sunt continuate de polițiștii sub coordonarea unui procuror din cadul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluția legală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *