Administrativ

Ședință de Consiliu Local pentru votarea bugetului Făgărașului. Consilierii PNL anunță că nu îl vor vota dacă nu vor regăsi anumite sume în buget

Consilierii locali din Făgăraș sunt convocați din nou în ședință extraordinară, pe ordinea de zi fiind un singur punct: proiectul privind aprobarea Bugetului Municipiului Făgăraș pe anul 2024. Reamintim că săptămâna trecută, bugetul nu a fost votat, pentru că nu a întrunit numărul de voturi necesare, după ce consilierii PNL și USR au votat negativ. ( vezi AICI)

Consilierii locali din Făgăraș sunt așteptați astăzi din nou în ședință de consiliu. Ședința extraordinară este convocată pentru ora 15.00, iar pe ordinea de zi se află un singur proiect, cel privind aprobarea bugetului Municipiului Făgăraș.

Încă de ieri, consilierii PNL Făgăraș, prin reprezentantul lor, Lucian Cupu, au anunțat pe rețelele de socializare că nu vor vota bugetul dacă nu se vor regăsi sumele aferente taxei de salubritate, declarată ilegală pentru anul 2022. Asta în condițiile în care, directorul economic al primăriei spune că se fac demersuri de a recupera aceste sume de la Salco, după ce  primăria le-a plătit către operatorul de salubritate.

În schimb, consilierele USR Făgăraș nu au mai postat nimic din 21 februarie, când scriau că „insistăm cu amendamentele USR la buget“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *