24 ianuarie 1859: „Mica Unire”, primul pas spre România. Unirea Principatelor Române sub domnia lui Cuza

Ziua de 24 ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești.

Această zi marchează un pas esențial în drumul către formarea statului național unitar român, reunind Moldova și Țara Românească sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Context

Evenimentele care au condus la Mica Unire au rădăcini adânci în istoria României. În iunie 1848, muntenii au adresat un memoriu Porții, exprimând dorința firească a românilor de a se uni într-un singur stat. În acea perioadă, la Viena, a fost discutată problema regimului politic al Moldovei și Țării Românești în cadrul Conferinței Internaționale, unde pozițiile puterilor europene s-au împărțit.

Cu toate acestea, Revoluția de la 1848 a fost înfrântă, iar regimul absolutist habsburgic a revenit în Transilvania. În Moldova și Țara Românească, prin Convenția ruso-turcă de la Balta Liman (1849), s-a reinstaurat controlul politic al celor două puteri. Mișcarea națională a românilor s-a manifestat în afara țării prin activitatea emigranților români.

Sfârșitul protectoratului Rusiei și Convenția de la Paris

Sfârșitul protectoratului Rusiei asupra Principatelor a survenit după înfrângerea acesteia în Războiul Crimeii (1853-1856) și la Congresul de la Paris din 1856. În tratatul semnat la 18 martie 1856, s-a stabilit că locul protectoratului va fi luat de garanția colectivă a Marilor Puteri europene. Astfel, în Principatele Române, suzeranitatea otomană a fost menținută, iar Adunările ad-hoc au fost convocate pentru a decide viitorul celor două țări.

La Iași, în februarie 1857, s-a constituit „Comitetul Electoral al Unirii”, fixând un program politic pentru unirea Principatelor într-un stat neutru și autonom. La București, în martie 1857, s-a înființat „Comitetul Central al Unirii”, organ de conducere al partidei naționale muntene. Adunările ad-hoc din Moldova și Țara Românească, compuse din mari și mici proprietari, deputați orășeni și țărani, au adoptat rezoluții în favoarea autonomiei și neutralității celor două Principate și a unirii lor într-un singur stat cu numele de România.

Soluția dublei alegeri și alegerea lui Alexandru Ioan Cuza

La 24 ianuarie 1859, într-o atmosferă incendiară la București, s-a găsit soluția dublei alegeri pentru depășirea impasului. În Moldova, Adunarea electivă l-a ales pe Alexandru Ioan Cuza la 5 ianuarie 1859, iar în Țara Românească, conservatorii au obținut majoritatea în Adunarea electivă în ianuarie 1859.

Delegațiile celor două țări s-au întâlnit la București pentru a găsi un consens. Întrunită la hotelul „Concordia”, Partida Națională și conservatorii au adoptat soluția dublei alegeri. La 24 ianuarie, Adunarea a votat în unanimitate alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Țării Românești, realizând astfel unirea de facto a celor două Principate.

Recunoașterea Internațională și Construcția Statului Modern Român

Recunoașterea internațională a Micii Uniri a avut loc la Conferința de la Paris în aprilie 1859, când Puterile garante au recunoscut oficial alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite. Austria şi Imperiul Otoman au recunoscut evenimentul la 25 august 1859

Alexandru Ioan Cuza a ajuns la București în februarie 1859, unde a fost primit cu entuziasm. În aprilie, Conferința de la Paris a recunoscut oficial alegerea sa, iar Austria și Imperiul Otoman au recunoscut evenimentul în august 1859. Astfel, a fost consolidată calea către formarea unui stat național unitar român.

sursa:stirileprotv.ro