PLECATUL DE ACASĂ NU ESTE O SOLUȚIE !

          În perioada 22.05.2023-30.06.2024, la nivel național se derulează proiectul de prevenire a disparițiilor de copii și plecărilor voluntare, Plecatul de acasă nu este o soluție,  proiect desfășurat în parteneriat cu Asociația Telefonul Copilului.

Până în prezent, Poliția Brașov a organizat și desfășurat activități în vederea creșterii gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate plecărilor voluntare din familie, în cadrul a 28 sesiuni de informare, cu 4.446 beneficiari minori și 120 cadre didactice și părinți.

Plecările sunt în legătură strânsă cu sfera emoțională: neînțelegeri cu părinții, la școală cu colegii, interdicții sau restricții impuse, nevoia de a atrage atenția, respectiv relațiile amoroase.

În momentul în care copilul are nevoie de sprijin emoțional sau întâmpină dificultăți în relaționarea cu un adult, acesta poate apela și la ajutorul cadrelor didactice.

          Pentru a veni în sprijinul elevilor cu astfel de probleme emoționale, în vederea prevenirii unor situații de plecare voluntară de acasă, Poliția Brașov recomandă cadrelor didactice:

  • Discutaţi din nou cu copiii de la clasă regulile cu privire la ce au voie să facă şi ce să nu facă, mai ales dacă petrec mult  timp acasă nesupravegheați ;
  • Asiguraţi-vă că părinții cunosc programul copiilor cât timp stau nesupravegheați și că discută constant regulile de siguranță ;
  • Reamintiți-le regulile de siguranță pentru protejarea  datelor cu caracter personal (numele/prenumele, adresa de domiciliu, număr de telefon, școala pe care o frecventează, orice alte date care pot duce la identificarea copilului), faptul că este interzisă divulgarea lor  persoanelor pe care nu le cunosc și că pot deveni ușor victime dacă împărtășesc aceste date (pot fi urmăriți la adresa unde locuiesc, pot fi hărțuiți pe stradă/în locurile des frecventate etc) ;
  • Insistați pe recapitularea regulilor de siguranță și în mediul online ( crearea unui profil privat pe rețelele de socializare, evitarea divulgării unor date cu caracter personal pe internet, limitarea discuțiilor personale și evitarea întâlnirii cu persoanele cunoscute în mediul online);
  • Explicați-le că în cazul în care au intervenit neînțelegeri cu membri de familie, și sunt sfătuiți de așa-ziși ”prieteni” să își rezolve problemele recurgând la fuga de acasă, această opțiune nu este o soluție, insistând pe riscurile la care se pot expune (să fie rănit, să fie victima unor accident e sau a unor infracțiuni, să se piardă sau să fie răpit etc);
  • În cazul în care sesizați că un elev se confruntă în această perioadă cu probleme pe care nu dorește să le împărtășească, este abătut și introvertit, discutați acest lucru și cu consilierul școlar pentru a putea interveni cu ajutor specializat;
  • În momentul în care copilul are nevoie de sprijin emoțional și/sau întâmpină dificultăți în relaționarea cu un adult, poate apela linia de urgență 116 111 Telefonul Copilului.

În cazul dispariției unui minor, adulții care îl au în grijă/ocrotire trebuie să sesizeze de îndată prin apel unic de urgență 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliție și să furnizeze polițiștilor informații complete referitoare la împrejurările dispariției, cum ar fi :

  • data și locul în care a fost ultima oară văzut copilul;
  • semnalmentele minorului (vârstă, înălțime, semne particulare, obiecte de vestimentație, etc) ;
  • alte detalii care pot fi relevante în activitatea de căutare.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *