Casa verde: AFM a publicat lista cu instalatorii validați

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat ieri lista instalatorilor validați. În județul Brașov au fost desemnate 13 firme care pot instala sisteme fotovoltaice în cadrul programului.

Începând de astăzi, persoanele fizice și unitățile de cult vor putea selecta din aplicația informatică unul dintre cei 515 instalatori validați pentru a le verifica documentele depuse în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice.

Ne dorim ca toți cei 87.500 de solicitanți care au aplicat anul acesta să fie aprobați și să devină prosumatori în perioada următoare”, a precizat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.

Etape în programul Casa verde fotovoltaice 2023

În termen de maximum 90 de zile, calculate din 6 septembrie 2023, se parcurg următoarele etape:

  • selectarea de către solicitant a unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei;
  • efectuarea analizei de către instalator a documentelor încărcate de solicitant;
  • aprobarea de către instalator, în aplicaţie, a solicitanţilor eligibili.

În termen de maximum 30 de zile de la data selectării instalatorului de către un solicitant, instalatorul analizează documentele încărcate de solicitant, conform procedurii de analiză şi selectează în aplicaţie solicitanţii eligibili.

Administrația Fondului pentru Mediu generează prin intermediul aplicaţiei listele cuprinzând proiectele solicitanţilor eligibili.

După publicarea pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu a listei solicitanților aprobați, instalatorul va putea începe montarea panourilor fotovoltaice.

Implementarea proiectului se realizează în termen de cel mult 12 luni de la aprobarea proiectului, termen în care trebuie realizată instalaţia şi în care se va obţine certificatul de racordare, a precizat AFM.

Vezi lista AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.