Fapt divers

Marius Dunca: Statul trebuie să fie un model de administrare responsabilă a fondurilor publice înainte de a solicita cetățenilor orice ajustări fiscale

În contextul eforturilor susținute de a asigura o administrare fiscală corectă și o gestionare eficientă a finanțelor publice, Partidul Social Democrat (PSD) propune o strategie amplă de ajustare fiscală, care include un pachet complex de măsuri, abordând tematici esențiale pentru echilibrarea bugetară.

Pachetul de măsuri propus vizează trei componente interdependente, care vor fi adoptate concomitent: reducerea cheltuielilor statului, combaterea evaziunii fiscale și echitatea fiscală.

PSD a susținut tot timpul că înainte de a venie cu ajustări fiscale, statul trebuie să fie primul care dă exemplu de cumpătare în utilizarea banului public. De asemenea în ceea ce privește taxele colectate, acțiunea trebuie să-i vizeze în primul rând pe cei care fac evaziune fiscală, nu pe cei care sunt corecți și se conformează obligațiilor legale.

Nu este obligatoriu ca cele trei componente să fie tratate în acte normative distincte, dar este cert faptul că pachetul legislativ va conține cele trei componente.

„Prin aceste măsuri, PSD urmărește o abordare integrată pentru a rezolva problemele fiscale, contribuind la stimularea creșterii durabile a economiei naționale. În proiectarea măsurilor fiscale, ne ghidăm după două principii fundamentale: utilizarea eficientă a resurselor publice și asigurarea unei colectări corecte a taxelor.

Dar, înainte de orice, consider că statul trebuie să fie un model de administrare responsabilă a fondurilor publice înainte de a solicita cetățenilor orice ajustări fiscale” a declarat președintele Organizației Județene Brașov a PSD, Senatorul Marius – Alexandru Dunca.

„Partidul Social Democrat propune o guvernare responsabilă! Este necesar să avem atenție sporită la cheltuirea eficientă a banului public și la combaterea evaziunii fiscale pentru asigurarea unui mediu fiscal corect și echitabil pentru toți contribuabilii” a conchis senatorul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.