A cerut ajutorul polițiștilor după ce a fost bătută de concubin
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “violență în familie”.
La data de 25 iulie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii făgărășeni au fost sesizați printr-un apel de urgență, în care era semnalat faptul că o femeie a fost agresată fizic de către concubin.
La adresa indicată a ajuns în scurt timp un echipaj de poliție, care a constatat că între cei doi concubini ar fi avut loc un conflict spontan, generat pe baza unor discuții purtate în contradictoriu, dar și a alcoolului consumat de către bărbatul agresiv.
Potrivit prevederilor legale, polițiștii au întocmit și un formular de evaluare a riscului, în vederea emiterii unui ordin de protecție provizoriu, însă persoana vătămată a refuzat această procedură.
Date fiind concluziile polițiștilor, în cauză a fost întocmit un dosar de cercetaare penală, în care, la acest moment, se fac verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

