Lucrările la rețeaua de canalizare din Beclean și Luța, destul de avansate
Lucrările la rețeaua de canalizare din satele Beclean și Luța avansează, mai ales că autoritățile locale au primit și finanțare prin programul „Anghel Saligny“ pentru acest proiect. Potrivit autorităților, comuna Beclean e singura din județ care a început să utilizeze aceste fonduri câștigate prin programul „Anghel Saligny“.
„Ne mișcăm bine cu implementarea proiectului de canalizare. Se lucrează vertiginos atât la Beclean, cât și la Luța. Deja, am utilizat jumătate din fondurile alocate prin programul „Anghel Saligny“ și procedăm la instalarea stației de epurare, pe care constructorul deja a comandat-o. Echipamentele sunt acum în pregătire, în montare pe acele containere, după care o să vină să le montez la locul stabilit pentru stația de epurare. Rețelele sunt aproape finalizate, în interiorul satelor Beclean și Luța. De asemenea, trebuie realizate niște subtraversări pe sub calea ferată deoarece amplasamentul stației de epurare este în extravilanul satului Beclean, ca să îndeplinim toate condițiile de mediu și totul să fie funcțional. O să ajungem în scurt timp ca să-i invităm pe săteni să se racordeze la rețeaua de canalizare, ca această stație de epurare să fie funcțională.“, ne-a spus Claudiu Motrescu, primarul com. Beclean.
De asemenea, se caută fonduri pentru realizarea rețelei de canalizare și pentru satele Boholț și Calbor.
„Avem depus un proiect pentru realizare canalizare în Calbor și Boholț. Am înțeles de la Ministerul Mediului că este în verificare proiectul nostru. Sperăm să-l câștigăm ca să putem face și aici canalizarea, pentru că acolo am reușit să ducem apa potabilă, iar acum trebuie obligatoriu și canalizarea“, a mai declarat primarul com. Beclean.