Se fac ultimele probe la podul ridicător de la Cetatea Făgărașului
Cetatea Făgărașului își recăpătă încet o parte din strălucirea de altădată, prin lucrările de consolidare și amenajare realizate în ultimii trei ani. Ultimul obiectiv din cadrul proiectului „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural al municipiului Făgăraş – Cetatea Făgăraşului” a fost finalizat zilele trecute, iar acum se fac probele. Este vorba despre podul ridicător de la intrarea în Cetate.
„Ultimul obiect din proiect care s-a finalizat acum câteva zile este partea de pod ridicător din podul carosabil, din latura de est. S-au făcut și câteva probe. Trebuie să precizez faptul că și în secolul XVII exista o parte ridicătoare, chiar unde este acum amplasată această bucată de pod ridicător. Podul se ridică manual, sunt acționate două roți de dimensiuni relativ mari, iar această ridicare, noi sperăm să o facem în cadrul unui ceremonial împreună cu garda cetății, dar după finalizarea în întregime și după recepția lucrărilor.“, ne-a spus Elena Băjenarul, managerul Muzeului Țării Făgărașului.
În urmă cu câteva zile, lebedele au revenit pe lac, după o absență de 3 ani, timp în care s-au desfășurat lucrările la cetate. Deocamdată au fost aduse 2 perechi, iar în perioada următoare vor mai fi aduse și două lebede negre.

