Adio, ani de liceu! Emoții pentru absolvenții Colegiului Național „Doamna Stanca“
Zi cu emoții astăzi pentru cei 80 de absolvenți de liceu de la Colegiul Național „Doamna Stanca“. Aceștia și-au luat rămas bun de la colegi, dascăli și școala unde au învățat în ultimii patru ani sau chiar mai mult, în cadrul unei ceremonii pline de încărcătură emoțională. Cu ochii înlăcrimați, aceștia au ascultat discursurile dascălilor lor, după care și-au luat și ei rămas bun.
„Vă simt emoția tuturor și emoțiile noastre sunt la fel de mari. Distinși elevi, dragi colegi, dragi părinți, mi-e greu ca în fiecare an să-mi stăpânesc emoția produsă de acest moment festiv: bucuria de a vedea o nouă generație frumoasă, absolvenți ai Colegiului Național „Doamna Stanca“, pregătiți să înfrunte viața, dar pe de altă parte și tristețea despărțirii și poate frica unui nou început, pe care știu că dacă nu recunoașteți, sigur o simțiți. Zilele trecute, vă spuneam unor dintre voi că pe unii v-am văzut crescând în această școală, la propriu, pentru că ați fost elevii noștri de mici. Pe toți însă v-am privit crescând, în sens figurat, dar am simțit în același timp că cresc și eu cu voi, ca să nu spun că îmbătrânesc“, sunt câteva din cuvintele adresate absolvenților de către dir. Colegiului Național „Doamna Stanca“, Corina Drăgoiu.
La finalul festivității au urmat sute de fotografii, îmbrăţişări şi cuvinte pline de emoţii. Pentru absolvenţii claselor a douăsprezecea urmează o perioadă importantă din viaţa lor, examenul de Bacalaureat.