Grosimea zăpezii pe Transfăgărășan depășește 5 metri
Continuă deszăpezirea Transfăgărășanului, anunță reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov.
Potrivit acestora, în zona în care intervin utilajele în acest moment, grosimea zăpezii de pe carosabil depășește 5 metri.
Vremea este în continuare foarte rece în inima munților Făgăraș dar, cu toate acestea, lucrările avansează bine astfel încât drumul să fie deschis până la jumătatea lunii iunie.

