Lucrări de modernizare și investiții importante, în comuna Hârseni

Lucrările de modernizare în comuna Hârseni continuă. Se toarnă covorul asfaltic pe drumul  Valea Sebeșului și se amenajează rigole, podețe și trotuare în satul Copăcel, urmând ca astfel de lucrări să fie realizate și în Mărgineni, Sebeș și Hârseni. Este vorba de un proiect câștigat de administrația locală, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“. Pe viitor, se dorește reabilitarea clădirilor publice și refacerea drumurilor  de exploatație, dar și construirea unor case mortuare, în fiecare sat al comunei Hârseni.

 S-a redeschis șantierul de modernizare în satul Copăcel. Este vorba de proiectul  „Realizare rigole, podețe și trotuare”. Urmează ca acest tip de lucrări să se realizeze și în celelalte sate ale comunei. Banii necesari au fost obținuți de reprezentanții primăriei Hârseni printr-un proiect depus prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

Am reluat proiectul „Rigole, trotuare, podețe în Copăcel“, proiect demarat de anul trecut, pe care vrem să-l finalizăm. Avem de asemenea proiectul de asfaltare Valea Sebeș, unde s-a dat ordinul de începere a lucrărilor.  Avem de realizat diferența de covor asfaltic, pentru că a fost turnată o parte  anul trecut. De asemenea mai avem și accesele la proprietățile oamenilor și rigolele “, ne-a spus Daniel Dâmboiu, primarul com. Hârseni.

Amenajarea rigolelor, podețelor și trotuarelor va continua și în celelalte sate ale comunei.

„Acum lucrăm la caietul de sarcini, să scoatem la licitație proiectul „Rigole, podețe“ în Mărgineni, Sebeș, Hârseni. Sper să primim banii anul acesta, pentru a ne apuca și aici, pentru a moderniza toată comuna.“, ne-a mai spus primarul.

Potrivit primarului Dan Dâmboiu, mai sunt câteva proiecte pentru care speră să primească finanțare.

         „Mai avem depus proiectul „Stații de reîncărcare electrice“, pe AFM, unde așteptăm să vedem dacă primim finanțare. Eu zic că o să primim. Este vorba de patru stații, în fiecare sat câte una. Mai avem un proiect la școală, pentru dotare școli și grădinițe. Avem o singură școală și două grădinițe: una în Hârseni și una în Măliniș, pentru care am depus un proiect pe PNRR și așteptăm finanțarea.“, ne-a mai spus Daniel Dâmboiu.  

Pe viitor, se dorește reabilitarea clădirilor publice și amenajarea drumurilor de hotar, dar și construirea unor case mortuare, în fiecare sat al comunei Hârseni.

„Acum lucrăm să adunăm documentații, pentru a pregăti proiecte pentru reabilitare clădiri publice, asfaltare Valea Sebeș- diferența de 1,8 km. Acestea vor fi depuse pe AFIR. Mai avem drumuri de exploatație, tot pe AFIR. Am dat proiectare pentru o casă mortuară în Copăcel. În fiecare sat, vrem să facem câte o casă mortuară. La Sebeș o să facem la fosta școală, care nu mai funcționează. Acum lucrăm la documentație, să schimbăm încadrare. Mai avem două proiecte pentru două terenuri sintetice în Mărgineni și în Hârseni“, ne-a mai spus Daniel Dâmboiu, primarul com. Hârseni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *