Fapt divers

ACŢIUNI DERULATE DE POLIȚIȘTII BRAȘOVENI PE LINIE ECONOMICĂ

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov, cu sprijinul colegilor din cadrul Serviciul Rutier Brașov și Serviciului pentru Acțiuni Speciale, împreună cu lucrători din cadrul C.J.P.C. Brașov, au organizat și desfășurat o acțiune, în data de 22 aprilie a.c., pe raza localităților Rupea, Homorod, Mercheașa, Hoghiz, Ungra, Viscri, Jibert, Comana și Racoș, precum și pe tronsoanele de drum ale DN13, de pe raza județului Brașov.

Activităţile, pe care poliţiştii le-au desfăşurat, au urmărit verificarea respectării de către agenții economici, care își desfășoară activitatea comercială în domeniul comerțului cu diverse produse (alimentare şi nealimentare), a dispozițiilor legale în vigoare, inclusiv a normelor specifice care reglementează protejarea drepturilor de proprietate intelectuală (drepturi de autor și conexe).
Un alt obiectiv a constat în verificarea respectării prevederilor Codului Vamal de către persoanele fizice, care călătoresc pe raza județului Brașov, cu privire la natura și cantitățile de bunuri accizabile pe care le posedă pe durata transportului.

Astfel, în cadrul controalelor, polițiștii brașoveni au verificat aproape 40 de operatori economici iar, pentru abaterile constatate, au aplicat 39 de sancțiuni contravenționale a căror valoare a fost de aproximativ 80.000 lei.

De asemenea, au fost confiscate sume de bani și s-au dispus două măsuri de suspendare a activității, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru nerespectarea prevederilor privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum și două măsuri de suspendare temporară a activității pentru nerespectarea prevederilor ordonanței privind protecția consumatorului.

Totodată, s-a procedat la invitarea la sediul unității de poliție a reprezentanților legali a cinci operatori economici, pentru care verificările vor fi continuate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *