Prezență numeroasă la conferința de informare „Tineri Antreprenori – Oportunități de finanțare în 2023”

conferinta7Sala mică a Casei Municipale de Cultură Făgăraș a fost arhiplină aseară. Zeci de tineri și nu numai au luat parte la conferința de informare „Tineri Antreprenori – Oportunități de finanțare în 2023”, organizată la inițiativa celor din organizația TSD Făgăraș. Invitați la eveniment au fost Roxana Mînzatu, secretar de stat, reprezentanți ai OJFIR Brașov, ai incubatorului de afaceri din Sântu Gheorghe, ai Agenției pentru IMM-uri Brașov, dar și reprezentanți ai ITI Microregiunea Țara Făgărașului. 

Cei prezenți la conferință au aflat informații utile despre programele de finanțare din anul 2023, dar și despre ITI Microregiunea Țara Făgărașului, cu toate beneficiile ce le va oferi cetățenilor din cadrul asociației, dar și  instituțiilor publice. De asemenea, pentru că Făgărașul va avea un incubator de afaceri, proiect câștigat cu fonduri europene, la eveniment a luat parte și a vorbit despre acest tip de proiect, directorul incubatorului de afaceri din Sântu Gheorghe, Vajda Lajos.

carligeanuE o oportunitate unică pentru comunitatea făgărășeană, care poate afla  despre ce finanțări pot obține, fiindcă noi credem că antreprenoriatul, business -urile mici, medii, mari susțin economia locală. În seara aceasta, avem invitați mulți, va fi o conferință foarte generoasă ca informații și credem că oamenii vor pleca chiar cu gândul de a-și deschide un business local, chiar îi încurajăm să facă asta fiindcă informațiile din această seară sunt puțin mai greu de găsit, noi le avem direct de la sursă. Avem invitați care au experiență foarte mare în implementare de fonduri europene, guvernamentale. O să discutăm și despre Microregiunea Țării Făgărașului, îl avem invitat și pe directorul incubatorului de afaceri din Sfântu Gheorghe, care ne va explica cum va funcționa și incubatorul de afaceri din Făgăraș și îl mai avem invitat pe domnul Marius Rica de la OJFIR Brașov, care va prezenta oportunitățile de finanțare din zona rurală“, ne-a spus Andrei Cârligeanu, unul din organizatorii evenimentului.

 

silviuÎntotdeauna tinerii au idei, au nevoie de finanțare, au nevoie de sprijin din partea Statului, iar prin acest eveniment încercăm să-i încurajăm să atragă finanțări europene, să dezvolte comunitatea noastră. Printre invitați o avem pe doamna Roxana Mînzatu, în calitate de secretar de stat în cabinetul Prim Ministrului României, domnul Marius Cornel Rica, de la OJFIR Brașov, domnul Florin Luca, din partea agenției pentru IMM-uri Brașov, domnul Vajda Lajos dir. Incubatorului de Afaceri și doamna Elena Vintilă , în calitate de coordonator a ITI Microregiunea Țara Făgărașului“, ne-a spus Silviu Trâmbițaș, unul din organizatori.

 

 

 

auroraAcest eveniment a fost organizat de tinerii din cadrul organizației Partidului Social Democrat, un eveniment la care participă nu numai tinerii din comunitatea noastră și oferă celor prezenți informații despre oportunități de finanțare pentru anul 2023. Ne bucurăm că avem sala plină, tinerii sunt dornici de astfel de evenimente. La acest eveniment participă atât femeile din cadrul organizației de femei a municipiului Făgăraș, cât și tinerii din cadrul partidului, membri și nu numai“, ne-a spus Aurora  Divile, membru în Organizația de Femei a PSD Făgăraș.

Unul din invitații evenimentului a fost Roxana Mînzatu,  expert în domeniul fondurilor nerambursabile și  Secretar de Stat în subordinea Prim Ministrului României și totodată unul din oamenii care s-au implicat activ în înființarea ITI Microregiunea Țara Făgărașului.

 

roxana m„Astăzi vorbim cu antreprenorii sau cel puțin cu cei care își doresc să intre în această lume a antreprenoriatului. Colegii au gândit un concept de proiect în care să ne uităm la finanțările nerambursabile diferite: agricultură, digitalizare, inovare, start-uri și împreună cu ceilalți vorbitori sperăm să creăm o ambianță în care să oferim informații despre finanțări, dar să și culegem întrebări utile de la cei care sunt în zona de business în zona Făgărașului sau vor să dezvolte ceva nou.

Pe programul „Educație și ocupare“, gestionat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, ITI Țara Făgărașului va avea o alocare dedicată, încă nu știm suma, dar cert este că veți avea o alocare dedicare pentru ceea ce însemană scheme de antreprenoriat, așa că organizațiile, ONG-urile, Camerele de Comerț, entitățile publice care sprjină tineri antreprenori sau au această vocație  vor fi invitate să aplice ca mai departe să formeze tineri antreprenori, să le dea granturi și vom vedea la ce sume se vor calibra aceste granturi“, ne-a declarat Roxana Mînzatu, secretar de Stat, în subordinea Prim Ministrului României .

 

elena nemesEste o întâlnire extrem de binevenită, deoarece vin oameni cu bună expertiză în fonduri europene și în primul rând vreau să vorbesc de doamna secretar de stat Roxana Mînzatu, care este îndrăgostită de Țara Făgărașului, care a fost alături de noi în crearea microregiunii și care o să ne dea informații proaspete, extrem de pertinente. Eu vreau să fac o prezentare despre microregiune, despre strategia pe care noi o avem aprobată de Bruxelles și în același timp despre posibilitățile de finanțare pentru zona noastră. Consider această  întâlnire una benefică și poate participanții își pot creiona o idee despre tipul de proiect pe care vor să-l dezvolte, despre oportunități, despre criterii de oportunitate“, ne-a spus Elena Nemeș, reprezentant ITI Microregiunea Țara Făgărașului.

 

 

 

conferinta6 conferinta5 conferinta2 conferinta1 conferinta3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *