În 2023, făgărășenii vor plăti mai puțin pentru gunoi

Consilierii locali din Făgăraș au stabilit în ultima ședință ordinară cât vor plăti făgărășenii pentru taxa de salubrizare de la 1 ianuarie 2023. Nu au lipsit discuțiile în contradictoriu între executiv și o parte din legislativul făgărășean. Mai ales că, în Adunarea Generală din luna decembrie, unde consilierii locali au participat în calitate de acționari ai societății de salubritate, s-a propus o taxă mai mare, respectiv de 30,5 lei/ persoană / lună. În urmă unei analize ulterioare făcută de executiv s-au făcut niște corecții și s-a ajuns la 17,5 lei de persoană, pe lună, cuantum care a și fost aprobat până la urmă.

În anul 2023, făgărășenii vor plăti mai puțin pentru gunoi. Și acest lucru a fost posibil prin implicarea executivului în întocmirea fișei de fundamentare, susține Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului. Astfel s-au făcut corecțiile necesare și s-a ajuns la concluzia ca taxa de salubrizare pentru o persoană fizică, pe lună, să fie de 17,5 lei și nu de 19 lei cât a fost în 2022. Cuantumul taxei a fost votat de consilierii locali în ședința ordinară de săptămâna trecută, bineînțeles după discuții și contre interminabile între executiv și unii consilieri locali, în privința calculului făcut de executiv dar și a faptului că acest calcul nu a fost prezentat în ultima ședință Adunarii Generale a Acționarilor, unde consilierii locali au participat în calitate de acționari ai societății de salubritate și unde a fost propusă o taxă de aproximativ 30 de lei/ persoană pe lună.
S-a adoptat și acel proiect pentru stabilirea cuantumului taxei de salubritate. Au fost discuții interminabile pentru că cei de la PNL  aveau o problemă că de ce legea ne permite anul acesta ca noi, cei din Executivul Primăriei, să putem intra în fișa de fundamentare, iar acolo unde nu sunt cifrele corecte, să facem corecții. Au avut o problemă că am depistat ca ei, ca acționari majoritari, și în principal cei care au fost tot împotriva proiectelor de hotărâre, nu au reușit să discute cu salubristul și să găsească modalitatea cea mai bună de a aduce către populație un preț cât mai corect. Noi am reușit acest lucru și prețul, cu tot cu cota de dezvoltare, să fie 17,5 lei“, ne-a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.
Un amendament propus de consilierii PNL la proiectul privind stabilirea taxei și care presupunea o subvenție din bugetul Primăriei de 6 lei, nu a fost aprobat deoarece nu a avut bază legală. Așadar, persoanele fizice vor plăti pe anul 2023 o taxă de 17,5 lei pe lună iar în cazul persoanelor juridice, taxarea se va face prin tarif ca și până acum, în baza contractelor de salubritatea încheiate cu operatorul de salubritate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.