Fapt divers

16 transportatori de material lemnos, sancționați contravențional

În zilele de 08 și 09 februarie 2023, polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol împreună cu lucrători din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș și Secția Poliție Rurală Voila, au desfășurat activități pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale cu privire la utilizarea programului SUMAL 2.0 de către transportatorii de materiale lemnoase de pe raza județului Brașov.

Cu această ocazie s-a constatat că un număr de 16 transportatori de materiale lemnoase nu au respectat obligația legală de a se înregistra ca transportatori profesioniști în aplicația Sumal 2.0 după transportul unui volum de peste 20 mc/an calendaristic, evitând astfel îndeplinirea condițiilor legale de transportator profesionist, care constau în introducerea în aplicație a fotografiilor cu mijlocul de transport încărcat și înregistrarea traseului parcurs de la locul de încărcare până la destinație.

La finalul verificărilor, cei 16 transportatori de material lemnos au fost sancționați contravențional conform legislației silvice, cu amendă în cuantum total de 10.000 lei.

De asemenea, polițiștii au dispus și confiscarea valorică a cantității totale de 363 mc. material lemnos, cu o valoare de peste 63.000 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.