Proiect aprobat. 23 de eco-insule, destinate colectării selective a deșeurilor în orașul Victoria
Orașul Victoria va primi fonduri europene pentru achiziționarea a 23 de eco-insule destinate colectării selective a deșeurilor pe toate cele 5 fracții: biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton. Proiectul a fost depus în luna septembrie a anului trecut și este în valoare de 1.13 milioane lei.
„Începem săptămâna cu o nouă reușită: am primit răspuns pozitiv la solicitarea noastră de finanțare pentru eco-insulele digitale!
Este vorba de proiectul depus în septembrie 2022, în valoare de 1.13 milioane lei, pentru finanțarea prin PNRR a 23 de eco-insule destinate colectării selective a deșeurilor în orașul Victoria, pe toate cele 5 fracții: biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton.
Ce înseamnă, pentru orașul nostru, introducerea eco-insulelor digitale:
După finalizarea extinderii colectării selective la nivelul întregului oraș și închiderea definitivă a gropii de gunoi, asigurarea unor condiții moderne și facile pentru colectarea selectivă este încă o etapă importantă pe care o parcurgem în drumul nostru spre alinierea la standardele europene de protejare a mediului înconjurător.“, spune Camelia Bertea, primarul orașului Victoria.


