Fapt divers

IPJ Braşov: Atenţie la cumpărăturile cu cardul

În perioada pandemiei, cumpărăturile online au luat un avânt nemaiîntâlnit. Odată cu creşterea volumului de cumpărături efectuate pe Internet a crescut şi numărul infracţiunilor legate de această activitate. Poliţiştii braşoveni ne-au oferit câteva sfaturi pe care să le urmăm pentru a nu ajunge victime ale acestui tip de infractori.
„Cumpăraţi doar din surse de încredere (firme sau magazine pe care le cunoaşteţi). Evitaţi persoanele fizice sau operatorii economici care nu afişează date de contact complete (adresă, numere de telefon, CUI), şi se rezumă la o simplă adresă de mail, întrucât localizarea ulterioară şi recuperarea pagubei este dificilă. Nu trimiteţi bani persoanelor necunoscute (aşa cum nu aţi da bani unei persoane necunoscute de pe stradă, nu o faceţi nici pe internet). Dacă este posibil, folosiţi un serviciu cu plata ramburs. Nu acceptaţi să mutaţi discuţiile cu vânzătorul, de pe site-ul de vânzări, pe un alt canal de comunicare (gen WhatsApp). Verificaţi review-urile şi rating-ul magazinelor pe care nu le cunoaşteţi şi pe cele ale vânzătorilor individuali”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar şef Alina Ivan.
O altă recomandare este folosirea cardului de credit pentru achitarea contravalorii cumpărăturilor. În cazul în care nu aţi primit ce aţi comandat, banii vă vor fi restituiţi de emitentul cardului. De obicei, infractorii mută discuţia pe Whatsapp şi apoi cer să introduceţi datele de pe card pe un link. Acesta duce către o pagină de phishing, unde sunt colectate datele. Tot mai des se întâlnesc pachete turistice atractive, la care trebuie plătit un acont. După depunerea sumei operatorul nu mai poate fi contactat, astfel că este bine să verificaţi temeinic înainte de a trimite banii. Mai există şi site-uri bancare false, care au tot scopul culegerii datelor de pe card.

foto: arhiva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.