Senatorul PSD Brașov Marius Dunca: Creșterea punctului de pensie pentru cei cu venituri mici trebuie dublată și cu alte forme de sprijin

Vârstnicii cu venituri mici, care sunt și cei mai afectați de creșterea prețurilor la alimente, medicamente și utilități trebuie să fie principalii beneficiari ai majorării pensiilor. Pentru ei, în acest moment, un leu în plus la pâine înseamnă mult. De aceea, strategia de creștere a pensiilor trebuie gândită ținând cont de această realitate, consideră senatorul PSD Brașov Marius Dunca.

„Avem în față două scenarii: creșterea punctului de pensie cu 15% – de care ar beneficia inclusiv cei cu pensii de mii sau zeci de mii de lei – sau o majorare cu circa 10% a punctului de pensie și a pensiei minime, plus măsuri de sprijin acordate exclusiv seniorilor cu venituri mici. Aplicarea celui de-al doilea scenariu este mai echitabilă și mai realistă în construcția bugetului pe anul 2023”, a declarat Marius Dunca.

Pensia medie în România era, în trimestrul II al anului 2022 de 1.774 lei. Dacă se aplică o majorare a punctului de pensie cu 15%, creșterea ar fi de 266 lei. „S-ar ajunge la un venit de 2.040 lei pe lună și tot ar fi nevoie de măsuri suplimentare de sprijin, care să compenseze creșterile de prețuri”, a explicat Marius Dunca. În schimb, pentru o pensie specială de 20.000 de lei, creșterea de 15% ar însemna 3.000 de lei.

„Impactul bugetar al creșterii punctului de pensie cu 15% ar fi de 16,5 miliarde de lei. Dacă se aplică o creștere a punctului de pensie cu 10%, așa cum propunem noi, impactul ar fi de 11 miliarde lei, însă, diferența de 5 miliarde de lei ar urma să fie folosită pentru măsuri punctuale, bine țintite, de sprijinire a vârstnicilor cu venituri mici”, a explicat senatorul PSD Brașov, Marius Dunca.

Conform datelor Direcției Județene de Statistică Brașov, în județul nostru, anul acesta, în trimestrul al II-lea, pensia medie era 2.085 lei, iar în cazul creșterii cu 15% ar ajunge la 2.398 lei.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *