O familie din Gura Văii are nevoie de ajutor după ce casa le-a fost mistuită de flăcări
Doi vârstnici din Gura Văii au rămas fără un acoperiș deasupra capului, după ce focul le-a ars casa în care locuiau. S-a întâmplat în urmă cu o săptămână iar cei doi soți de 58 și 65 de ani, împreună cu fiul lor de 30 de ani , sunt în impas acum iar orice ajutor de la oamenii binevoitori este binevenit, mai ales că flăcările au distrus totul în locuință, inclusiv calul a murit în grajd.
Un incendiu violent a izbucnit în data de 6 octombrie, în jurul orei 10.30, la casa familiei Iancu Constantin din Gura Văii. Oamenii nu au reușit să salveze nimic.
„Practic totul a ars, au mai rămas doar zidurile, cele din cărămidă, inclusiv calul și îmi pare rău de nu mai pot, haine, mobilă, toate bunurile ce erau în casă au fost distruse. Orice ajutor e binevenit din partea fiecăruia.“, ne-a spus fiul, Iancu Constantin Emil.
Pentru că iarna bate la ușă, familia a început, cu ajutor tot din partea oamenilor, să-și acopere casa, însă mai au nevoie de ajutor. Oamenii care pot și vor să ajute cu materiale de construcții, mobilă, îmbrăcăminte, produse alimentare, pot să-l contacteze pe fiul proprietarului casei la tel. 0754775151 sau să meargă în localitatea Gura Văii, str. Principală, nr. 227, (la intrare în Gura Văii dinspre Recea, prima stradă la stânga).