A votat împotrivă pentru că așa i-au cerut făgărășenii. Pas la modernizarea fântânii arteziene și a terasei „Litoral“

Noua majoritate a opoziției din Consiliul Local  Făgăraș a spus „pas“ celor două proiecte câștigate prin Bugetare Participativă, proiecte care prevedeau modernizarea fântânii arteziene de la Casa de Cultură și a terasei „Litoral“. Prin votul dat împotrivă sau de abținere, cele două proiecte de hotărâre care prevedeau prelungirea termenului de implementare până în 30 septembrie 2023, au fost respinse, astfel că lucrările la aceste obiective nu vor putea începe.

Primarul Făgărașului a explicat consilierilor locali că întârzierea începerii acestor proiecte s-a datorat obținerii avizelor necesare, inclusiv a avizului de la Direcția de Culte. Din acest motiv, pentru continuarea procedurilor în vederea implementării celor două proiecte era nevoie de o prelungire a termenului final. Însă, majoritatea din Consiliul Local a respins aceste proiecte.

Noi am avut nevoie de o perioadă pentru a face toate documentațiile și pentru a cere aviz de la Ministerul Culturii, pentru a moderniza terasa Litoral și pentru  a moderniza fântâna arteziană de la Casa de Cultură. Acestea, fiind în apropierea cetății, am avut nevoie de toate avizele necesare, așa cum ne cere legea. Astăzi, am cerut o prelungire a procesului de bugetare participativă, pentru a implementa aceste proiecte, ele fiind într-un stadiu avansat de maturitate . Bineînțeles că grupul PNL, cu grupul USR, cu consilierul preot Klein, cu Cristian Ludu, au votat împotrivă și au determinat oprirea acestor proiecte pentru o perioadă, când încercăm să rezolvăm această situație. Ei au mai votat împotrivă de a face și un părculeț în incinta spitalului municipal, de a monta stații de încărcare pentru mașini electrice, de a realiza două terenuri în aer liber la Școala nr. 2 și la liceul „Radu Negru“. Ei sunt cei care, acum, pentru a opri tot  ceea ce înseamnă implementarea proiectelor în municipiul Făgăraș, ori se abțin, ceea ce se consemnează ca vot împotrivă, ori votează împotrivă, ca ulterior să spună cetățenilor: uite ce incapabili sunt cei din executivul Primăriei că nu implementează proiecte, dar de fapt și  de drept ei votează împotrivă și ne opresc pe noi, ca mai departe să implementăm ale proiecte. Reamintesc că avem nevoie de Hotărâri de Consiliu pentru a implementa proiecte și pentru a merge mai departe.“, a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.

Lucian Cupu spune că el a votat împotriva acestor proiecte de hotărâre pentru că așa i-au cerut făgărășenii cu care s-a consultat.

Am avut audiențe cu mai multe persoane din Făgăraș și i-am întrebat pe făgărășeni dacă dânșii ar fi consilieri locali cum ar vota pe cele două proiecte, având în vedere că sunt din 2020 și nu s-a făcut nimic în afară de câteva autorizații. Vreau să vă spun că în unanimitate mi-au spus că dacă ar fi consilieri nu ar mai vota o asemenea prelungire de proiect până în 30 septembrie 2023. De aceea vreau să vă spun  că am acționat în consecință și în urma discuțiilor pe care le-am avut cu cetățenii acestui oraș, drept urmare mi-am exercitat votul așa cum am știut și știu“, a spus consilierul PNL Lucian Cupu, pentru a-și justifica votul negativ în privința celor două proiecte.

Domnul Cupu cred că se consultă doar cu un apropiat care are un cont fals, doar cu el. Nu cred că există vreun cetățean în municipiul Făgăraș, care s-i spună votează împotrivă ca să nu se implementeze un proiect sau altul. “, a mai spus primarul.

Nici alte proiecte de hotărâre precum cele privind numirile finale pentru posturile de membri în Consiliul de Administraţie de la Salco Serv sau Nitroparc nu au primit vot favorabil.

Nu au efectiv răspundere și morală, pentru că aceste societăți sunt patronate de Consiliul Local, prin consilierii care sunt în funcție. Dacă ei resping consiliile de administrație selectate pe o procedură realizată de o firmă independentă, aprobată tot de Consiliul Local, se vede clar că gândirea lor e de a vota pentru, de a realiza anumite cheltuieli iar mai apoi, după ce se termină procedura, să voteze împotrivă. Aceste societăți sunt ale lor, e răspunderea lor directă iar astăzi nu au făcut decât să-și impute anumite consecințe pe care o să le aibă în urma votului lor“, a mai spus Gheorghe Sucaciu.

One thought on “A votat împotrivă pentru că așa i-au cerut făgărășenii. Pas la modernizarea fântânii arteziene și a terasei „Litoral“

  • Alexandru
    octombrie 7, 2022 la 6:47 am
    Legătură permanentă

    Lucian Cupu este un fluieră vânt…..dacă pică ceva pentru el,este ok.,dacă nu pică…este contra . Cine conduce orașul…..

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.