Consiliul Local Făgăraș are doi noi consilieri. Cine sunt aceștia
Din seara zilei de 29 septembrie, Consiliul Local Făgăraș are doi noi consilieri. Este vorba despre consilierii PNL, care au fost validați în locul celor demiși de partid în urmă cu un an și jumătate. Aseară, Florin Emanuel Dobria și Iuliana Leabu au depus jurământul .
Partidul Național Liberal din Făgăraș și-a întregit echipa din Consiliul Local, prin depunerea jurământului a celor doi consilieri validați de instanță. Iuliana Leabu, în vârstă de 48 de ani este unul dintre ei.
„Sunt profesor de limba română, titular la Școala Gimnazială Voila iar de doi ani sunt director adjunct la Școala din Recea. Sunt în politică de 11 ani și jumătate. Nu am intrat în politică, așa cum consideră unii pentru un interes personal, ci ca să încerc să ajut cumva comunitatea, așa puțin cât se poate“, ne-a spus Iuliana Leabu, consilier PNL.
Cel de-al doilea consilier care a depus aseară jurământul este Florin Emanuel Dobria. Este inginer și are 28 de ani.
„Sunt inginer și în momentul de față sunt șef de producție la UPRUC CTR, am 28 de ani și sunt în politică de la vârsta de 18 ani, în PNL de la bun început. Am fost la TNL Făgăraș, cât și la Brașov, membru în Biroul Județean de la tineret, președinte la Făgăraș la tineret, membru în Biroul de la tineret Făgăraș. Pot să spun sincer că am intrat în politică și unul din motivele principale a fost pentru că bunicul meu a fost împotriva comunismului . Când eram copil îmi povestea lucruri foarte multe, el a fost închis 7 ani de zile, și cu gândul la el am fost tot timpul. Mi-a plăcut să ajut oamenii, dar niciodată nu m-am arătat.“, ne-a spus Florin Emanuel Dobria.