Accident pe Transfăgărășan. Motociclist și un copil, duși la spital

Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au intervenit, luni după-amiaza, la un accident rutier produs pe DN 7C, pe Transfăgărășan, între Cârțișoara și Bâlea Cascadă. Un șofer a intrat în depășire și a lovit o motocicletă condusă din sens opus. Două persoane au fost duse la spital,  potrivit oradesibiu. ro. 

Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști, un șofer din Teleorman, în vârstă de 51 de ani, a intrat într-o depășire și s-a izbit de o motocicletă. Motociclistul și pasagerul, un copil de 9 ani, au fost răniți.

„Din primele cercetări rezultă că șoferul unui autoturism, în timp ce conducea autoturismul spre Cârțișoara, din cauze ce urmează a se stabili, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă din sens opus. Conducătorul motocicletei, în vârstă de 54 de ani, și un minor în vârstă de 9 ani, pasager pe moto, cetățeni străini, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital conștienți”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Copilul a suferit un traumatism la membrul inferior și a fost transportat de un echipaj SMURD la CPU Luther, iar motociclistul a fost preluat de un echipaj al Ambulanței.

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Foto :arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *