Anunțuri de interes public

APEL DE SELECŢIE- Măsura M4/2A – Dezvoltarea fermelor mici din teritoriul GAL-MVS – EURI

APEL DE SELECŢIE

Măsura M4/2A – Dezvoltarea fermelor mici din teritoriul GAL-MVS – EURI

Număr de referinţă al sesiunii cererii de proiecte: M19.2(M4/2A) – 01/2022 – 12.09.2022-EURI

Data lansării apelului de selecţie: 12 august 2022

Beneficiari eligibili:

  • Fermierii care au drept de proprietate și/sau drept de folosinţă pentru o exploatație agricolă care intră în categoria de fermă mică conform definiției relevante cu excepția persoanelor fizice neautorizate.

Fondul nerambursabil total disponibil, alocat pe sesiune:

Cheltuiala publica totala din EURI este de 60.000 euro

Suma maximă nerambursabilă/proiect: 15.000 Euro pentru un proiect

Intensitatea sprijinului:.

Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară pentru implementarea obiectivelor prevăzute în planul de afaceri în valoare de 15.000 euro pentru o perioadă de maxim  3 trei ani, conform art 19(4) al Reg 1305/2013 sub formă de primă în două tranșe, astfel: 80% din cuantumul sprijinului la încheierea deciziei de finanțare iar 20% din cuantumul sprijinului se va acorda cu condiția implementării corecte a planului de afaceri.

Atenţie!!!

Termenul de finalizare a proiectelor (inclusiv efectuarea ultimei plăți) la data de 31.12.2025 (cu respectarea instrucțiunilor de plată – anexă la Contractul de finanțare, privind depunerea ultimei cereri de plată aferentă proiectului).

Atenție!!!

Pentru proiectele care se supun ajutorului de minimis, contractarea se va efectua până la data de 31.12.2023.

Data limită de primire a proiectelor şi locul unde se pot depune proiectele:

Proiectele se vor depune până la data de 12.09.2022 la punctul de lucru al Asociaţiei GAL-MVS din localiatea Drăguş, nr. 477 (în incinta căminului cultural – la etaj), de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 – 12.00.

Informații detaliate privind accesarea și derularea măsurii sunt cuprinse în Ghidul Solicitantului, disponibil pe site-ul www.galmvs.ro, la secțiunea Sesiuni proiecte/Anunţ sesiuni active.

Date de contact:

Asociaţia  GAL – Microregiunea Valea Sâmbetei, Drăguş, nr. 477 (în incinta căminului cultural), jud.Braşov, tel.: 0268 286 701 sau  email: galmvs@galmvs.ro.

La punctul de lucru GAL-MVS din localitatea Drăguş, nr. 477, este disponibilă versiunea pe suport tipărit a informatiilor detaliate aferente Măsurii M4/2A.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *