Cultură

“Căzuți din Junglă: Poveștile unui Explorator”- lansare de carte, la Viștea de Sus

Biologul Alexandru Stermin lansează, duminică, 31 iulie, ora 15, cea mai recenta carte a sa, “Căzuți din Junglă: Poveștile unui Explorator”, la Căminul Cultural din Viștea de Sus.

 Invitații autorului sunt Prof. Ioana Clara Enescu, Prof. Mariana Ciuculescu și Prof. Pompiliu Trifonof.

foto 1Am mers prin Siberia, de la un capăt la altul, m-am încumetat să calc pe ghețarii Islandei și m-am pus în calea vântului, pe falezele abrupte ale Scoției. Am traversat Anzii, în Columbia, până am ajuns în bazinul râului Orinoco. Am dormit nopți întregi în mijlocul junglei, pe o insulă în Atlantic și am visat, același vis, împreună cu milioane de oameni, în Carnavalul de la Rio. Cât am fost închis în casă, am explorat prin memoria mea și amintirile noastre – ale speciei noastre. Așa am scris și rescris povești. Toate acestea ca să înțeleg cine suntem, de unde venim și care este locul nostru în această lume în care am căzut din junglă” , declară Alexandru N. Stermin

Alexandru N. Stermin (n. 1985, Viştea de Sus, jud. Braşov) este biolog și explorator. Predă la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș‑Bolyai din Cluj cursuri de anatomia comparată a vertebratelor, neurobiologie şi evoluţia creierului, etologie, bioetică și ecologie umană. Este licențiat în biologie și teologie, a absolvit un masterat în filozofie și un program de formare în psihoterapie pozitivă. A participat la expediții în jungla Americii de Sud și în Siberia, a fost bursier la Universitatea din Greifswald și la Universitatea de Stat din Rio de Janeiro. Se implică activ în popularizarea științei și conservarea naturii. În 2015 a contribuit la seria Fauna României (Păsări) publicată de Academia Română. În 2017 și‑a lansat prima carte, Jurnalul unui ornitolog, iar în 2021 Călătorie în jurul omului, care a devenit un bestseller Humanitas. Scrie articole în revistele Sinteza și National Geographic. A primit din partea Universității Babeș‑Bolyai Premiul de Excelență pentru implicarea culturală și deschiderea spre comunitate (2021) şi Premiul de Excelență în Educaţie (2022).

coperta cazuti din jungla“Biologul Alexandru Stermin a înțeles că, în lumea contemporană, a te apropia de natură doar printr-un demers științific nu mai este de ajuns. Formarea sa în sfera disciplinelor umaniste, prin teologie, filozofie și psihologie, îi permite să privească natura dintr-o perspectivă complexă, integratoare. Demersul său este cu totul nou în spațiul cultural românesc, încadrabil în abordarea interdisciplinară de tip Environmental Humanities. Vizibil încă din Călătorie în jurul omului, discursul autorului, deși aflat abia la începuturile constituirii sale, este deja nuanțat, are forță și autenticitate. Printr-un asemenea filtru complex, Alexandru N. Stermin surprinde întâlnirea dintre om și alteritatea non-umană, văzută nu ca o imagine străină, ci drept o parte integrantă din sine, într-o relație cu dublu sens.” , spune Prof. Ioana Clara Enescu.

Căzuți din Junglă: Poveștile unui Explorator” a fost bestseller al editurii Humanitas la Bookfest 2022 si poate fi găsită în librariile din toată țara.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.