Emmanuel Macron va vizita baza NATO de la Cincu
Administraţia prezidenţială a Franţei confirmă că Emmanuel Macron va vizita România astăzi, 14 iunie, după care va merge în Republica Moldova. Conform biroului de presă al Palatului Elysee, preşedintele francez va vizita România şi Republica Moldova pentru a-şi arăta solidaritatea faţă de aliaţii europeni care sunt cei mai expuşi la războiul din Ucraina. Macron va vizita baza militară de la Cincu (Braşov), unde s-a constituit grupul de luptă al NATO sub conducerea Franţei, iar miercuri va zbura în Moldova
Pe de altă parte, tot ieri s-a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis ar putea merge în această săptămână la Kiev împreună cu preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz şi premierul italian Mario Draghi, potrivit informaţiilor G4Media. Vizita celor trei oficiali străini la Kiev a fost deja anunţată de publicaţia italiană La Stampa, iar parlamentarul ucrainean Oleksi Goncearenko a scris pe Twitter că alături de aceştia va veni şi preşedintele Iohannis. Potrivit La Stampa, una dintre principalele teme de discuţii la Kiev va fi stabilirea unor culoare de export al cerealelor ucrainene prin Polonia şi România, scrie bzb.ro.

