Cultură

Prof. Maria Racu și-a lansat astăzi cartea „Imaginarul tanatic în lirica lui George Bacovia și a lui Ion Minulescu“

IMG_3459Sala Tronului din Cetatea Făgăraș a fost astăzi neîncăpătoare pentru zecile de invitați, care au luat parte la lansarea de carte a prof. Maria Racu. Cartea, care reprezintă teza de doctorat a profesoarei Maria Racu,  „Imaginarul tanatic în lirica lui George Bacovia și a lui Ion Minulescu“, a primit aprecierea tuturor celor prezenți. 

Zeci de dascăli, dar și prieteni au ținut să-i fie alături astăzi profesoarei Maria Racu, care și-a lansat prima carte intitulată„ „Imaginarul tanatic în lirica lui George Bacovia și a lui Ion Minulescu“. 

 

 

 

IMG_3422Este prima lucrare de asemenea anvergură, am mai avut articole publicate. Este un pic din mine și cred că de aceea cred că am fost și sceptică să o public, pentru că de regulă îmi plac lucrurile să mult mai mult pentru sine. Astăzi, un pic din mine este relevat și pentru ceilalți. Cititorul, dacă ar fi să contextualizăm cadrul, e un cititor specializat, dar în același timp și un cititor care dorește să-și depășească starea. Trebuie să ieșim puțin din zona de confort în momentul în care citim o carte. Personal, mă plictisesc destul de repede dacă o carte nu îmi stimulează și inteligența, mintea, sufletul și atunci îmi place să nu fie o carte neapărat predictibilă dintru început“, ne-a spus prof. Maria Racu.

Invitatul de onoare al evenimentului literar a fost conducătorul tezei de doctorat a autoarei, profesorul universitar dr. Gheorghe Manolache, de la Universitatea sibiană ,,Lucian Blaga”.

,Maria mi-a fost studentă din anul I şi am condus-o pe traseul acesta al literelor până la doctorat şi gradul I, deci am fost alături de ea şi împreună cu ea sau, să zic altfel, am alergat în urma ei şi sper că am putut ţine ritmul. A fost dintre studentele foarte bune ale noastre şi foarte serioase. Ca să vă certific acest lucru, vă povestesc că după absolvirea doctoratului am mai mers pe la bibliotecă şi m-am întâlnit cu doamnele de acolo. ,,Ce face doamna Racu?”, m-au întrebat ele. ,,Dar de unde o cunoaşteţi?”, am întrebat eu. ,,Era tot timpul la bibliotecă şi când se încheia programul lua cărţile acasă şi venea peste o săptămână cu ele”. Revenind la teză, putea să fie o teză simplă, cu un subiect convenţional, o monografie clasică pe care toată lumea o abordează şi o poate duce la sfârşit şi un om cu calităţi medii. Dar nu, Maria s-a angajat în investigarea unui fenomen foarte interesant. Este vorba despre simbolismul românesc în tentativa lui de a-şi depăşi limita, de a se apropia de un tipar european sincron, cum ar spune Lovinescu. Sentimentul meu este că Maria a reuşit. A reuşit pentru că a pus faţă-n faţă două axe ale simbolismului: o axă tragică a omului căzut din timp şi cealaltă axă tot la fel de tragică, dar cu un surâs complice pe care Minulescu îl foloseşte. Ceea ce realizează Maria este în primul rând o bună metodă pe care o practică, un amestec bine organizat, un aliaj între imagologie, culturologie, psihanaliză, nemaivorbind de intrumentarul liric ca atare. Maria studiază temele profunde ale simbolismului venite pe filiera Baudelaire, cum ar fi condiţia tragică a omului modern, a omului presat de lume şi de univers”, au fost cuvintele prof. univ. dr. Gheorghe Manolache, conducător de doctorat, Facultatea de Litere şi Arte din cadrul Universităţii ,,Lucian Blaga” din Sibiu.

Printre invitați s-au mai numărat:  prof. Viorica Pop, prof. Cornel Teulea, prof. dr. Gabriel Angelescu, prof. Mariana Ciuculescu.

IMG_3420La modesta vorbă a Mariei că e o lansare fizică, după mine este o confirmare valorică a cărții. O carte, o apariție rară, în care rigoarea științifică, are suport în documentare, în capacitatea de selecție, în capacitatea de analiză și sinteză, în argumentarea cu textele poetice ca să ne dezvăluie universul complex a doi poeți români, simboliști prin metodă, dar Maria vine pe calea aceasta a complexității, a unei neliniști existențiale din care se naște poezia modernă. Maria când este în firescul ei, în satul copilăriei, în instituții academice este același om cald, cu inteligență și neastâmpăr intelectual“, ne-a spus prof. Viorica Pop.

 

 

IMG_3431Astăzi în sala Tronului avem un eveniment, o lansare de carte, de fapt este o teză de doctorat a Mariei Racu, care se numește „Imaginarul tanatic în lirica lui George Bacovia și a lui Ion Minulescu“. Ne bucurăm că a ales Cetatea Făgărașului să-și lanseze această carte dedicată unor poeți simbolici, poate cei mai importanți simboliști ai literaturii noastre, care provin din zone diferite, Moldova și Muntenia, cu două viziuni asupra morții în principal, pentru că într-adevăr întreaga teză se centrează pe ideea dintre timp și tanatic, dintre timp și moarte. Sperăm ca cei care vin astăzi să citească cartea cu interes și bineînțeles, cred eu, cartea este o bază de cercetare pentru toți cei care vor să se aplec asupra simbolismului românesc și mai ales asupra morții și a timpului“, ne-a spus Elena Băjenaru, managerul Muzeului „Valer Literat“.

IMG_3418 IMG_3437 IMG_3444 IMG_3451 IMG_3452 IMG_3465 IMG_3467 IMG_3469

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.