Guvernul a aprobat voucherele sociale. Cine beneficiază de acestea
Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind acordarea de vouchere sociale persoanelor vulnerabile pentru compensarea unei părţi din cheltuielile cu hrana. Măsura este cuprinsă în pachetul economico-social „Sprijin pentru România”.
De la 1 iunie, Guvernul va da voucherele de 50 de euro pentru 3 milioane de persoane vulnerabile. Banii vor veni pe carduri, distribuite de Poşta Română. Voucherele de 250 de lei se vor da din două în două luni.
Valoarea totală a măsurii este de 3,1 miliarde lei, iar jumătate va fi finanțată din fonduri europene.
Prima categorie o constituie pensionarii cu venit net lunar sub 1.500 lei, numărul estimat al acestora este de 2,3 milioane.
„Persoanele cu dizabilităţi cu venit net lunar sub 1.500 lei, numărul estimat al acestora 400.000. Familii cu cel puţin doi copii în întreţinere cu venit net lunar pe membru de familie sub 600 lei, familii monoparentale cu venit net lunar pe membru de familie sub 600 lei, familii care au drept la ajutor social, potrivit Legii privind ajutorul social şi persoanele fără adăpost”, a mai explicat Boloş, potrivit economedia.ro.
Tichetele sociale, pe suport electronic, doar pentru alimente
Tichetele sociale pe suport electronic vor putea fi folosite de beneficiari doar pentru achiziţia produselor alimentare și plata meselor calde. Aceste tichete nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.
Beneficiarul poate utiliza tichetele sociale, pe baza actului de identitate. Fac excepţie de la această regulă persoanele fără adăpost care vor prezenta un document eliberat de autoritățile publice locale care va atesta identitatea acestora
Tichetele sociale vor fi livrate de Poșta Română și sunt carduri electronice. Ele vor alimentate automat de către stat, cu câte 250 de lei, la fiecare două luni.
Distribuirea lor va începe de la 1 iunie și vor fi acordate până pe 31 decembrie.
Ministrul muncii spune că pentru persoanele care nu au acces la magazine în care se poate plăti cu cardul, au fost contactate firme care le vor livra alimente la ușă. Plata va fi făcută cu ajutorul POS-urilor mobile.

