Făgărășenii pot trimite sesizări sau cereri către Primăria Făgăraș, direct de acasă

Făgărășenii, care vor să evite statul la ghișeele Primăriei Făgăraș pot face de acum acest lucru, prin intermediul unei platforme online. Astăzi, în sala mică a Casei Municipale de Cultură Făgăraș a avut loc lansarea platformei, care va facilita depunerea documentelor, sesizărilor dar și primirea răspunsurilor. De asemenea, în cadrul întâlnirii s-au prezentat  rezultatele proiectului în cadrul căruia s-a realizat această platformă pentru cetățeni. La eveniment au luat parte funcționari publici din Primăria Făgăraș, reprezentanții firmei care a realizat această platformă, precum și conducerea Primăriei Făgăraș. 

Proiectul ”Administraţie publică împreună cu cetăţenii”  este unul din multele proiecte câștigate de Primăria Făgăraș, cu fonduri europene. Proiectul a demarat în anul 2019 și a fost cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, având ca scop introducerea de sisteme şi standarde comune în administraţia publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanţă cu Strategia pentru Consolidarea Administraţiei Publice.

Obiectivele specifice ale proiectului:
1. Digitizarea, simplificarea şi optimizarea fluxurilor de lucru pentru procesele orientate către cetăţeni în administraţia locală a Municipiului Făgăraş.
2. Îmbunătăţirea cunostinţelor şi abilităţilor aleşilor locali, precum şi angajaţilor administraţiei locale în furnizarea şi comunicarea unor servicii publice de calitate către cetăţeni.
3. Îmbunătaţirea cunostinţelor şi abilităţilor aleşilor locali, precum şi angajaţilor administraţiei locale în furnizarea şi comunicarea unor servicii digitizate şi online către cetăţeni.

Așadar, în cadrul proiectului a fost creat o platformă online, e.primaria-fagaras.ro,  care poate fi accesată și de pe PC și de pe mobil, unde cetățenii pot trimite diverse solicitări către compartimentele din Primăria Făgăraș, dar și să sesizeze incidente precum: deranjarea ordinii publice, gropi în asfalt, gunoaie aruncate în locuri în nepermise, neridicarea gunoiului menajer, parcări neregulamentare etc.

Platforma va fi funcționala din 16 mai.

IMG_20220510_135705„Organizăm astăzi conferința de diseminare a rezultatelor proiectului „Administrație publică împreună cu cetățenii“. Este un proiect finanțat prin Programul Operațional Capacitatea Administrativă, care a început în anul 2019. În cadrul proiectului a fost configurată o platformă care să sprijine relația dintre cetățean și administrația publică locală, au fost făcute analize pentru  identificarea nevoilor cetățenilor, dar și ale funcționarilor publici, în gestionarea relației cetățean- administrație locală, au fost organizate sesiuni de instruire pentru funcționarii publici, pentru utilizarea acestei platforme. Această platformă reprezintă un instrument pentru simplificarea raportului dintre cetățean și administrația locală. Cetățenii își vor putea depune solicitările online iar acestea vor ajunge prin intermediul platformei la funcționarii publici. Urmărirea acestor solicitări, managementul documentelor va fi simplificat și va fi mul mai rapid, în cadrul substructurilor Primăriei Făgăraș. Cetățenii vor putea primi răspunsul la solicitări atât în firmă fizică, dar și în format electronic dacă doresc acest lucru“, ne-a spus Florina Peptea, manager de proiect.

IMG_20220510_142203„Este un proiect finanțat din fonduri europene și vorbim de digitalizarea Primăriei Municipiului Făgăraș. Sunt mai multe aplicații prinse în această platformă, ca ulterior prin alt proiect să prindem toate aplicațiile pe care primăria le are în gestiune. Această digitalizare ușurează foarte mult munca cetățeanului, sperăm că va ușura și munca funcționarului public, dar din punct de vedere a cetățeanului, a cererilor pe care le face cetățeanul la primărie, este o ușurință foarte mare“, ne-a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.

 

 

 

IMG_20220510_144708Am venit cu o platformă digitală, care are două părți: o parte oferită cetățenilor, ceea ce noi numim portalul extern și acesta este dublat de o aplicație mobilă și pe de altă parte este ceea ce s-a numit portalul intern, folosit de către funcționarii primăriei. Scopul platformei este pe de o parte digitalizarea proceselor de lucru și pe de altă parte eficientizarea comunicării între cetățeni și Primăria Făgăraș. Cetățenii au la dispoziție un portal online, scopul este ca cetățenii să depună solicitări, incidente online fără a se mai deplasa la ghișeu și în același timp ei vor vedea  și vor fi notificați privind stadiul solicitărilor și orice pas poate fi văzut “,  a spus Cristiana Ion, de la firma care a realizat portalul.

Alocarea financiară totală a proiectului este de 2.257.801,75 lei, din care 1.919.131,50 lei sunt cheltuieli eligibile nerambursabile din FSE (85%), 293.514,21 lei sunt cheltuieli eligibile nerambursabile din bugetul naţional (13%) și 45.156,04 lei reprezintă contribuția proprie a Municipiului Făgăraș de 2%.

 

IMG_20220510_144701 IMG_20220510_142247 IMG_20220510_142228 IMG_20220510_142214 IMG_20220510_142203 IMG_20220510_142152 IMG_20220510_142136

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.