Acțiune de ecologizare pe malurile Oltului
Asociația Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din FĂGĂRAȘ organizează sâmbătă, 19 martie 2022, ora 9:00, în colaborare cu Primăria Comunei Voila și SGA Brașov-Filiala Făgăraș, o acțiune de ECOLOGIZARE, pe digurile Râului Olt şi drumul paralel cu Râul Olt, începând de la Barajul Voila şi până la Vl. Sâmbetei.
„Facem apel către membrii noștri pescari şi voluntari, care iubesc natura, să ne sprijine în această acțiune, importantă pentru întreaga comunitate din zonă. Întâlnirea va avea loc la Barajul Voila. Vom pune la dispoziția participanților, saci și mănuși de protecție.“, transmit reprezentanții AVPS Făgăraș.
foto: arhiva

