Cod galben de viscol și vânt
Începând de luni dimineață, ora 08,00, va intra în vigoare un Cod galben, care va fi în vigoare până marți la ora 10.00.
Potrivit meteorologilor, vântul va avea intensificări la munte, cu viteze de 70…80 km/h, iar în zona înaltă (la peste 1700 m), rafalele vor depăși 90…120 km/h și temporar va ninge viscolit. Local în Transilvania, temporar, vor fi intensificări, cu viteze în general de 55…65 km/h. De asemenea, intensificări ale vântului, cu viteze de 45…55 km/h, se vor semnala local și în restul țării.
