Apele rămân tulburi în Consiliul Local Făgăraș
Consilierii locali s-au întâlnit astăzi în cadrul ședinței ordinare a lunii octombrie. Cum în luna septembrie nu a fost o ședință ordinară, pe ordinea de zi au fost aproape 60 de proiecte de hotărâre. Însă aproximativ o oră, aceștia nu au căzut de acord cine sa fie președinte de consiliu local, timp în care s-a luat și o pauză pentru discuții și deblocarea situației. ( vezi video- partea întâi).
Într-un final a fost aleasă să conducă ședința de consiliu, Cristina Paicu, consilier local USR. Și următoarele puncte de pe ordinea de zi au iscat discuții și divergențe, însă blocajul s-a produs la proiectele cu numerele 7 și 8, prin care Prefectura le solicită revocarea acestora, pe motiv că sunt nelegale. Unul din aceste puncte se referea la rectificarea bugetului Primăriei Făgăraș. Și pentru că majoritatea aleșilor locali nu a ținut cont de aceste solicitări ale Prefecturii iar banii din bugetul local nu au mai putut fi rectificați, prin următorul punct de pe ordinea de zi, primarul, ca inițiator, a retras toate celelalte puncte de pe Ordinea de Zi, urmând să mai convoace o ședință extraordinară săptămâna viitoare, în speranța că se va înțelege ce probleme pot determina toate aceste împotriviri. (vezi video partea a doua și partea a treia).
„Am retras proiectele de hotărâre de pe Ordinea de Zi pentru că la punctul 8 ar fi trebuit revocată o hotărâre de Consiliul Local care a fost votată în data de 13 septembrie, la solicitarea Prefecturii și nu au vrut să o revoce. Efectele acestui vot negativ sunt destul de mari, pentru că nu putem adopta altă hotărâre de rectificare de buget, pentru a plăti bursele elevilor, pentru că am primit bani pentru aceste burse, pentru a plăti gazul pentru societatea de termie, pentru a plăti deszăpezirea, pentru a plăti salubritatea, pentru a plăti curentul, pentru a face plăți de administrare a Municipiului Făgăraș. Atunci, am analizat foarte bine situația, luând o pauză unde am vorbit cu mai mulți consilieri, și am decis ca astăzi să retrag toate proiectele de pe ordinea de zi ca să convoc altă ședință, să reluăm votul pentru a nu da posibilitatea ca Municipiul Făgăraș să fie blocat, de a nu putea fi administrat și a rămâne a nimănui. Dacă am fi continuat ședința, prin nerevocarea acelei hotărâri, Prefectura era obligată să meargă în instanță să atace acea hotărâre, ceea ce rezulta un timp destul de lung de rezolvare de o lună, două, trei, chiar patru. Noi nu mai aveam posibilitatea să alocăm bani pentru funcționare și administrarea Municipiului Făgăraș, în tot acest timp. Am găsit această soluție legală și am retras toate proiectele de pe ordinea de zi, cu toate că avem proiecte importante, cu termene de depunere, dar am întrebat Compartimentul de Proiecte și mi-au spus că termenul de depunere a unor proiecte este 8 noiembrie. Mâine mai convoc o ședință pentru săptămâna viitoare și voi readuce în discuție toate aceste proiecte. Cred că în această perioadă, discuțiile între consilieri vor fi beneficie și așa cum am făcut apel și în ședință, fac apel și acum ca lucrurile să nu mai degenereze, să nu mai fie circ în Consiliul Local, să încercăm să construim pentru Municipiul Făgăraș, pentru că vă dau un exemplu: firmelor de construcții, care lucrează la drumuri în Municipiul Făgăraș, le este frică să mai lucreze în continuare pentru că văd respingerile de proiecte și la un moment dat se gândesc că nu își vor lua banii, indiferent că banii vin de la finanțator. I-am asigurat că lucrurile acestea nu se întâmplă, le-am solicitat să lucreze tot în aceleași condiții, dar lucrurile acestea nu sunt benefice pentru făgărășeni“, ne-a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.