Din nou la școală!

Zi încărcată de emoții astăzi pentru miile de elevi făgărășeni care au răspuns din nou prezent, când dascălii au strigat catalogul. Festivitățile de început de an școlar au debutat încă de dimineață în școlile din municipiul nostru. 

Festivitățile de început de an școlar au fost programate în intervalul 9-10. Astfel că de dimineață orașul a fost împânzit de sutele de elevi care au luat drumul spre școală. Festivitățile s-au desfășurat în curtea instituțiilor de învățământ iar masca de protecție a fost obligatorie. Așa cum cere tradiția noul an școlar a debutat cu intonarea Imnului Național, cu slujba de binecuvântare a preoților și cu cuvântul de deschidere a directorilor școlilor. Primarul Făgărașului nu a fost prezent la festivitățile de deschidere, explicând într-un mesaj pe pagina de facebook, că la astfel de evenimente va fi prezent doar în calitate de părinte.
primar3Nu am fost prezent astăzi la deschiderea noului an școlar. Voi mai participa la astfel de evenimente doar în calitate de părinte, când va fi posibil. Consider că unui copil îi sunt mai utile sfaturile și sprijinul părinților și profesorilor.
Cred că munca este cel mai adecvat mod prin care noi, cei din administrația publică, ne putem prezenta în fața elevilor, părinților și profesorilor. Primăria Făgăraș se concentrează în continuare pe realizarea și implementarea proiectelor pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale.
În prezent, în orașul nostru sunt în construcție sala de sport de la Școala Gimnazială „Ovid Densușianu“, bazinul semiolimpic din parcul „Regina Maria“, grădinița de pe strada Cetății și grădinița de pe strada Negoiu. Alte patru proiecte care vizează unitățile de învățământ sunt în lucru.
În școală, educația elevului trebuie să ocupe primul loc și faptele să înlocuiască discursurile. Succes tuturor în cercetarea tainelor universului!“, a scris pe pagina de socializare, Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.
Cursurile încep în format fizic în majoritatea unităților de învățământ din țară, urmând să treacă în online numai în cazul în care rata de incidență trece de 6 cazuri la mia de locuitori. După acest prag, vor rămâne deschise doar creşele şi grădiniţele şi elevii trec în online, cu excepţia învăţământului special, potrivit unui ordin comun semnat de Ministerele Educației și Sănătății.

IMG_2219 IMG_2222 IMG_2226 IMG_2228 IMG_2229 IMG_2230 IMG_2231 IMG_2232 IMG_2234
IMG-20210913-WA0003IMG-20210913-WA0001 IMG-20210913-WA0002p

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *