Recomandate

Sute de credincioși, la hramul mănăstirii Făget-Boholț, de pe Dealul Galațiului

Marea sărbătoare a Naşterii Maicii Domnului a fost cinstită la Mănăstirea Făget- Boholt de pe Dealul Galațiului, unde s-a aflat o mare mulţime de credincioşi veniţi din împrejurimi, dar și din alte colțuri ale țării. Oamenii au venit să se roage alături de soborul de preoți, cu ocazia hramului mănăstirii. 

Sute de credincioși au ales să meargă și să se roage la mănăstirea Făget-Boholț, mănăstire care își sărbătorește astăzi hramul.

„În această zi frumoasă de toamnă ne-am adunat cu mic cu mare la hramul acestei sfinte mănăstiri și anume sărbătoarea Nașterea Maicii Domnului. Așa cum spune  irmosul, adică acea cântare care se cântă de obicei la sărbători, în Maica Prea Curată, s-au adunat, s-au împreunat aceste două mari taine, ca să le spunem așa. Adică, ea a fost fecioară și înainte de naștere și în naștere și după naștere și cu toate acestea a fost și Născătoare de Dumnezeu“, sunt câteva din învățăturile predicii de astăzi de la mănăstirea de pe Dealul Galațiului. 

IMG_2187„Zi frumoasă de toamnă, cu lume multă, la mănăstirea de la Făget-Boholț, mănăstirea de pe teritoriul comunei Beclean și ne bucurăm de această zi cu toți credincioșii, cu slujba oficiată de numeroși preoți. Încercăm în zi de sărbătoare să ne gândim și la cele sfinte și să facem și lucruri pentru suflet alături de toți enoriașii, adunați aici la mănăstire“, ne-a spus Claudiu Motrescu, primarul comunei Beclean.

Renaşterea acestei mănăstiri a fost posibilă prin strădaniile unui fiu al satului Boholţ, Înalt Prea Sfinţitul Serafim Joantă, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. Acesta, pe vremea când era episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a dat curs cererii credincioşilor şi a obţinut aprobarea reconstruirii mănăstirii. Terenul actual al mănăstirii, în suprafaţă de 6,49 ha, a fost donat de către 6 familii din Boholţ.
Astfel, în anul 1993, după aproximativ 300 de ani de la incendierea acestei mănăstiri, se începe reconstrucţia ei. Mai întâi se construieşte un Altar de vară, care acum e folosit de părintele Dositei, duhovnicul mănăstirii, pentru săvârşirea Tainei Spovedaniei, ca aghiasmatar şi pentru pregătirea Sfintelor Paşti, sfinţit de Î.P.S. Serafim.
În anul 2000 s-a ridicat o biserică din lemn, cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, care a fost sfinţită de către P.S. episcop-vicar Visarion Răşinăreanul, însoţit de un sobor de preoţi, în ziua de 21 mai 2000.
În anul 2004 s-a început construirea unei biserici de piatră, mai mare, cu hramul Naşterea Maicii Domnului şi a cărei piatră de temelie a fost pusă încă din 1993 de către Î.P.S. Serafim. Hramul mănăstirii actuale respectă hramul vechii mănăstiri: Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie) şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (21 mai).

IMG_20210908_111804 IMG_20210908_111754 IMG_20210908_111753 IMG_20210908_111659 IMG_20210908_111650

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.