Canalele de desecare din zona Drăguş intră în reparaţii

Canalele de desecare din zona Drăguş, judeţul Braşov, care acoperă o suprafaţă de 201 hectare, vor intra în reparaţii în perioada următoare. Aceste amenajări sunt administrate de Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), care a lansat o licitaţie cu o valoare estimată de 1.126.721 lei, cu tot cu TVA (946.825 lei, fără TVA), iar ofertele din partea firmelor interesate pot fi depuse până în data de 2 septembrie, potrivit bzb.ro.
Canalele de desecare din zona amintită au fost realizate în urmă cu mai multe zeci de ani, iar  specialiştii ANIF au constatat că acestea sunt colmatate şi pline de vegetaţie, inclusiv arbori.
Pentru ca aceste canale să redevină funcţionale, vegetaţia va fi înlăturată, iar aluviunile vor fi scoase din canale. De altfel, arborii mai groşi care vor fi tăiaţi, vor fi valorificaţi ca lemn de foc. De asemenea, acolo unde este nevoie, se vor reface podeţele.
Lucrările la canalele de desecare şi la amenajările hidrotehnice din Drăguş vor dura cinci luni de la data intrării în vigoare a contractului.

foto: arhiva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.