Bărbatul dat dispărut la Șoarș, a fost găsit decedat
Update
Bărbatul a fost găsit decedat în extravilanul localității Șoarș din județul Brașov. În urma examinării cadavrului, acesta nu prezintă urme de violență, anunță purt. de cuv. al IPJ Brașov.
În cadrul activităților de căutare au fost angrenați polițiști, jandarmi, reprezentanți ai ISU și AVPS Făgăraș, precum și voluntari.
Cadavrul urmează să fie preluat și transportat în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului, potrivit sursei citate.
Știre inițială
Secția 3 Poliție Rurală Voila a fost sesizată la data de 26 iulie 2021 de către un bărbat, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, ginerele său, în vârstă de 47 ani, a plecat din extravilanul localității Șoarș, județul Brașov și nu a revenit până în prezent.
Semnalmente: înălțime: 1,65 m, constituție: astenică, greutate: 65 kg, fața alungită, ten deschis, ochi verzi, păr șaten, tuns scurt.
La momentul plecării, acesta purta cizme de cauciuc, de culoare neagră și era îmbrăcat cu pantaloni de stofă, de culoare neagră și o bluză, de culoare bleumarin.
Bărbatul are asupra sa telefon mobil.
Persoanele care pot furniza informații cu privire la bărbatul în cauză, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.