Fapt divers

12 hale de pe platforma fostului Combinat Chimic din Făgăraş vor fi dărâmate pentru recuperarea fierului vechi

O firmă braşoveană care se ocupă şi de recuperarea deşeurilor feroase (Silnef SRL) va demola 12 clădiri de pe platforma Combinatului Chimic din Făgăraş, documentaţia fiind depusă la Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov.
Conform documentaţiei, vor fi demolate 12 clădiri din care, în principal, a mai rămas doar structura de rezistenţă, pentru că restul materialelor refolosibile au fost luate de mult de diverşi „reciclatori”.
„Clădirile propuse pentru demolare au fost lăsate nesupravegheate, au fost vandalizate şi au ajuns într-o stare avansată de degradare”, se arată în memoriul necesar obţinerii acordului de mediu.
De altfel, şi firma care va realiza demolarea va recupera tot fierul vechi din construcţii, pentru a-l topi.
În ceea ce priveşte betonul rezultat în urma activităţilor de demolare, acesta va fi concasat şi depus pe o platformă autorizată, pentru a putea fi folosit ulterior ca umplutură, potrivit bzb.ro.
Lucrările de demolare şi recuperare a fierului vor dura 9 luni, iar în documentaţia depusă la Agenţia pentru Protecţia Mediului de Silnef se precizează că după ce vechile construcţii vor dispărea, pe terenul lăsat liber se vor construi alte hale industriale.
Clădirile ce urmează a fi demolate au fost construite în anul 1923, cu 97 de ani în urmă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.