Absolvenţii claselor a VIII-a susţin, săptămâna viitoare, Evaluarea Naţională

Marţi, 22 iunie, începe primul examen naţional din acest an, Evaluarea Naţională pentru cei care au terminat clasa a VIII-a. Elevii trebuie să ştie că vor putea sublinia cuvintele în textele de la Limba Română şi vor putea desena pe figurile geometrice de la Matematică, iar acestea nu vor fi considerate semne. Cel puţin aşa a anunţat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei.
De asemenea, elevii vor avea 15 minute în plus pentru completarea datelor.
În acest an, candidaţilor nu le va mai fi măsurată temperatura la intrarea în unitatea şcolară, însă masca de protecţie şi distanţarea sunt reguli ce trebuie respectate. Accesul în unitatea de învăţământ se realizează până la ora 8:30, iar probele încep la ora 9.00. În sala de examen, elevii nu au voie cu niciun fel de materiale ajutătoare asupra lor. NU vor intra nici cu ghiozdan, rucsac, poşete sau sacoşe. Toate vor fi lăsate într-o altă sală, stabilită de comisie. Candidaţii care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie nu sunt primiţi în examen. E interzis, de asemenea, accesul cu telefoane mobile, căşti audio sau alte mijloace de comunicare cu exteriorul. Toate acestea sunt considerate tentative de fraudă, iar candidaţii sunt eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele sau obiectele interzise au fost folosite sau nu. Eliminarea din examen înseamnă nota 1 din oficiu. Examenul va fi supravegheat audio-video, la fel şi sala în care vor fi depozitate bagajele.
Reamintim că prima probă va fi în 22 iunie, la Limba şi literatura română, a doua, în 24 iunie, la Matematică, iar în 25 iunie, la Limba şi Literatura maternă, pentru elevii care învaţă în clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.