Bugetul pentru laptopuri, tablete și televizoare prin programul „rabla” s-a epuizat

A doua etapă a programului Rabla pentru Electrocasnice, în care s-au generat voucherele cu reduceri pentru tablete, laptopuri și televizoare, s-a încheiat. A fost epuizat întreg bugetul. Cei 30 de milioane de lei alocați de Administrația Fondului pentru Mediu pentru etapa a doua a programului Rabla pentru Electrocasnice s-a epuizat, în doar 35 de minute.

Teoretic, aceasta etapă de selecție a voucherelor pentru tablete, televizoare și laptopuri putea dura până la data de 17.06.2021 ora 23:59. Cum stocurile s-au epuizat, cei interesați pot aștepta a treia etapă din program în care se vor genera voucherele pentru aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe și aspiratoarele. Cea de-a treia etapă va debuta în data de 18 iunie, ora 10:00 și va dura până pe 1 iulie, sau până la epuizarea fondurilor disponibile.

Valoarea voucherelor în a treia etapă sunt următoarele:

– 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++;

– 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;

– 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;

Pentru uscătoarele de rufe se poate preda la schimb orice echipament vechi inclus în program. Pentru aparatele de aer condiționat și aspiratoare se vor da la schimb echipamente din aceeași categorie.

Amintim că pot genera vouchere pentru a beneficia de reduceri la achiziția unui echipament nou doar cei care s-au înscris deja în program, prin crearea unui cont de utilizator pe site-ul AFM.

Pot participa în a treia etapă inclusiv cei care au fost validați în prima etapă și în a doua etapă a programului și și-au folosit voucherul/voucherele pentru achiziția de aparate frigorifice sau/și mașini de spălat vase/rufe, laptopuri, televizoare, tablete.

Banii alocați pentru prima etapă s-au epuizat în 24 de ore.

Ce trebuie să faceți în a etapa a treia, ce începe pe 18 iunie

În data de 18 iunie, persoanele interesate vor putea selecta vouchere pentru uscătoare de rufe, aparate de aer condiționat și aspiratoare. Acest lucru se poate face intrând în contul personal creat pe site-ul AFM dedicat. Generarea de vouchere se realizează din meniul situat în partea din stânga sus al aplicației. Utilizatorul autentificat va selecta opțiunea „Generează voucher” din meniu și va fi redirecționat către pagina unde poate genera voucherele. Ulterior, din lista „Tip voucher” va selecta dispozitivul electrocasnic pentru care dorește generarea voucherului, va confirma prin bifă că nu are datorii la bugetul local și de stat și apoi va selecta butonul „Salvează”.

Voucherele astfel generate vor fi activate de către Administrația Fondului pentru Mediu Mediu (AFM). Acest lucru o să fie evidențiat în fereastra de afișare a voucherelor. După activarea acestora de către AFM, voucherele se pot utiliza în cel mult 15 zile de la data activării acestora de către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

Cum se folosește voucherul

Cei care aleg să meargă la un magazin fizic pentru achiziția aparaturii electrocasnice, vor putea arăta voucherul pe telefonul mobil, intrând în aplicație. Pot, de asemenea, să printeze voucherului și să îl prezinte comerciantului. Descărcarea voucherului se realizează prin accesarea butonului „Descarcă” din dreptul respectivului voucher. Utilizatorul o să fie îndrumat să selecteze o locație unde să salveze voucherul pe dispozitivul personal.

Voucherul se poate folosi și în magazinele on-line prin copierea codului de voucher și lipirea acestuia (copy/paste) în câmpul pus la dispoziție în site-ul comerciantului.

Voucherele se pot utiliza o singură dată, iar utilizatorul are obligația de a încărca în aplicația de pe site-ul AFM copia scanată a cărții / buletinului de identitate și declarația pe proprie răspundere până la momentul utilizării acestora. Neîndeplinirea acestei condiții va rezulta în imposibilitatea utilizării acestora la momentul efectuării tranzacției.

Din datele ministerului, până acum s-au înscris în program aproximativ 155.000 de persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.