3 lucruri pe care le poți schimba în casa ta chiar astăzi pentru o energie mai bună
Acasă a devenit, mai ales în vremurile noastre, locul în care îți petreci cel mai mult timp. Uneori, trăind într-un ritm alert, mai ales dacă acasă ți-a devenit și spațiu de lucru, ajungi să neglijezi felul în care se transformă energia unei locuințe.
Îmbunătățirea atmosferei dintr-un spațiu nu este deloc dificilă dacă ții cont de câteva idei de bază. În primul rând, este nevoie să-ți privești casa ca un observator și să vezi ce stare de spirit îți dă și unde crezi că poți schimba ceva. Apoi, acordă o atenție deosebită curățeniei și ai grijă să aerisești des încăperile.
Nu în ultimul rând, alege elemente care pot înfrumuseța spațiul de locuit, chiar dacă asta înseamnă draperii colorate sau un tablou nou în sufragerie. Cu siguranță, unele lucruri de acest gen necesită timp și poate chiar un buget mai mare, însă sunt câteva lucruri banale dar foarte eficiente pe care le poți face imediat.
Iată 3 lucruri simple pe care le poți schimba chiar astăzi și vei observa diferența imediat
- Lumina. Dacă locuiești într-o casă în care lumina naturală nu este prea accesibilă, ai nevoie să folosești cele mai bune becuri led pentru a compensa această problemă chiar și în timpul zilei. De exemplu, pe Ledel.ro poți găsi o mulțime de variante care variante de iluminat pentru a crea atmosfera perfectă în orice cameră. Dacă în bucătărie poți folosi o lumină rece care să te țină alert, în dormitoare este recomandat să folosești becuri cu lumină caldă care să te ajute să te relaxezi. Vei observa imediat trecerea de la o lumină rece la una caldă și te va ajuta să schimbi întreaga atmosferă a casei.
- Ordine. Fără să-ți dai seama, fără ordine poți aduna în locuința ta multe lucruri de care, în timp, nici măcar nu mai ai nevoie. Dezordinea provoacă stres și nimic nu strică mai tare energia pozitivă cum o poate face stresul. Deși nu există neapărat un echivalent românesc pentru declutter, acțiunea în sine înseamnă să renunți la lucrurile pe care nu le folosești și de care nu ai nevoie. Indiferent cu ce cameră vrei să începi, orice spațiu care ordonat va schimba felul în care te vei simți. Un spațiu aerisit și simplu te va ajuta să te relaxezi și să te concentrezi mai bine.
- Viață verde. Oricât de banal ar suna, o plantă sau un aranjament floral va schimba considerabil atmosfera dintr-o încăpere. Poți să încerci oricând să faci acest test. Alege plante cu frunze mari care să umple spațiul de culoare și să purifice aerul din încăpere. Dacă nu ești neapărat un bun îngrijitor pentru plante, alege buchete de flori colorate. Nu ai nevoie să aranjamente sofisticate, e de-ajuns să cumperi câteva feluri de flori de la florăria din colț și, cu puțină creativitate, să faci o combinație inedită de culori și tipuri de flori.
Indiferent ce alegi pentru a schimba ceva în casa ta, ține cont de faptul că energia unei locuințe nu este dată doar de lucruri. Încearcă să faci din locul în care trăiești un mediu plăcut în care să-ți fie bine. Dacă ești conștient și recunoscător pentru locul în care trăiești, îi vei schimba energia odată cu starea ta de spirit.
Sursă foto: Unsplash.com
(articol de la partener)