Proiectul-pilot, realizat pe principiul „plătești pentru cât arunci”, dezbătut ieri

Taxa pentru serviciul de salubritate a crescut aproape continuu în ultimii ani. O știe si o simte tot contribuabilul român, oriunde ar locui. Majoritatea localităților din țară nu sunt pregătite pentru gestionarea corespunzătoare a gunoiului și nici nu există măsuri clare de colectare selectivă a acestuia, în cantitățile impuse de reglementările legale. Nici Făgărașul nu a făcut excepție. Cu investiții minime în ultimul deceniu, fără o rampă ecologică de transfer sau de depozitare, gunoaiele Făgărașului iau zilnic drumul Brașovului. Acest lucru, dar și procentul destul de mic de gunoi colectat selectiv de populație, se reflectă în buzunarul nostru. De la începutul anului taxa pe salubritate a crescut considerabil și la Făgăraș. De la 9 lei cât am plătit în anul 2020, aleșii locali au aprobat, la cererea Salco Serv SA, o taxă de 15,95 lei pentru 2021. Acest lucru s-ar putea schimba, iar taxa pentru salubritate ar putea dispărea. În acest sens, autoritățile locale vor să implementeze un proiect-pilot într-o zonă a orașului. Ieri a avut loc o dezbatere publică cu privire la acest proiect.

„Făgărașul reciclează” este un proiect-pilot care va fi implementat începând din 1 iunie 2021, prin care administrația locală dorește eliminarea taxei speciale de salubritate și introducerea costului pe cantitatea de deșeuri generată de fiecare cetățean. Proiectul se va desfășura pe parcursul a patru luni în cartierul Câmpului (strada Câmpului Nou și Strada Câmpului Vechi) – unde imobilele sunt atât blocuri, cât și case – urmând să fie extins în restul cartierelor din oraș. Ieri, în sala de ședințe a Primăriei Făgăraș a avut loc dezbaterea publică a acestui proiect.

dezb1Avem o dezbatere publică pe un proiect pilot, este un proiect prin care noi încercăm să găsim variante de a plăti gunoiul doar pentru cât produce fiecare cetățean. Mai mult de atât trebuie să respectăm și legea și anume de a colecta selectiv, pentru că dacă noi vom ajunge la un grad de colectare a tuturor deșeurilor și întoarcerea lor în economia circulară nu vom mai avea costuri suplimentare atât pe UAT, cât și pe operator. Aceste costuri întotdeauna se reflectă la consumatorul final, adică la cetățean. Ne-am gândit să facem un proiect pilot, să-l încercăm pe un cartier în municipiul Făgăraș, să-l multiplicăm apoi pe încă unul sau două cartiere iar undeva la sfârșitul lunii septembrie să-l multiplicăm în tot orașul. Trebuie să vedem unde avem puncte slabe, puncte tari, să-l punem la punct și să propunem cetățenilor o procedură nouă, o procedură care se aplică și în alte țări europene și unde funcționează și fiecare cetățean va plăti exact cât va produce“, ne-a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.

În perioada iunie – septembrie 2021, se va analiza ce funcționează și ce nu, luându-se în considerare sugestiile și obiecțiile cetățenilor, pentru a îmbunătății procesul și regulamentul de colectare selectivă a deșeurilor.

Proiectul va funcționa pe principiul „plătești pentru cât arunci”. Cetățenii vor avea posibilitatea să controleze costurile de eliminare a deșeurilor din propria gospodărie, prin achiziționarea sacilor de la operatorul de salubritate. Sacii vor fi inscripționați cu coduri QR, care vor permite identificarea utilizatorului în sistemul de gestionare a datelor, care vor fi următoarele: nume și prenume utilizator; adresa exactă a imobilului de care aparține; tipul, volumul și culoarea recipientului; seria recipientului.

Selectarea deșeurilor se va face pe 5 categorii: rezidual, biodegradabil, hârtie/carton, plastic/metal și sticlă. Gunoiul rezidual, cel mai costisitor, va fi singurul care va mai fi transportat la depozitul de deșeuri din localitatea Săcele. Cantitatea totală scade astfel, iar costurile pentru gestionare vor fi reduse considerabil.

Cum vom colecta?

Pentru implementarea proiectului pilot fiecare unitate locativă (apartament/casă) în parte va beneficia de asigurarea sacilor/ pubelelor necesare pentru colectarea separată a următoarelor categorii:

Deșeuri reziduale – se vor colecta în saci transparenți cu inscripție neagră.

În sacul transparent cu inscripție neagră se vor precolecta următoarele deșeuri:

  • material măturat
  • sacul de aspirator/ conținutul acestuia
  • scutece pentru copii
  • mucuri de ţigară
  • cenuşă de cărbune, cenuşă de lemn tratat sau vopsit
  • lemn tratat sau vopsit
  • absorbante, tampoane, scutece
  • beţigaşe cu vată, vată
  • resturi de ceară de la lumânări
  • plasturi, bandaje
  • tuşiere uzate
  • lame de ras
  • periuţe de dinţi
  • brichete de unică folosinţă
  • umeraşe din lemn tratat
  • jucării pentru copii
  • nisip pentru animale de companie
  • excremente ale animalelor de companie
  • resturi de vopsea uscată
  • polistiren murdar
  • casete video
  • șervețele umede folosite
  • resturi vegetale din curte tratate cu pesticide;
  • veselă din porţelan/sticlă spartă, geamuri sparte
  • alt tip de plastic (acrilic, nylon, policarbonat, acid polilactic) care se regăsesc în bidoane de plastic, ochelari de plastic, DVD-uri, plăci de plexiglas, computere

 

Deșeuri biodegradabile – se vor colecta în saci transparenți cu inscripție maro din material biodegradabil.

În sacul transparent cu inscripție maro se vor precolecta următoarele deșeuri:

Deşeuri de bucătărie precum:

  • deşeuri de la legume şi fructe proaspete sau gătite;
  • zaţ de cafea, zaţ de ceai cu filtru şi săculeţ
  • coji de ouă
  • coji de nucă;
  • resturi de pâine şi cereale
  • hârtie absorbantă precum filtrele, şerveţele de hârtie din celuloză precum batistele, rolele de bucătărie,

şervete, hârtie de ziar murdară

  • cofraje de ouă şi fructiere din pastă de lemn (pastă de hârtie)
  • cantităţi mici de resturi de mâncare gătită
  • resturi de alimente stricate şi mucegăite
  • oase
  • păr, pene și blană
  • talaş (numai de la lemn netratat)

Deşeuri de grădină precum:

  • resturi de tufiş mărunțite
  • resturi de arbuşti mărunțite
  • resturi de gazon fără pământ
  • frunziş fără pământ
  • alte deşeuri de plante mărunțite
  • haine vechi din fibre naturale (lână, bumbac, mătase) mărunţite;
  • cenuşă de la sobe (când se arde numai lemn);
  • rumeguş, fân şi paie;
  • plante de casă;
  • bucăţi de lemn mărunţit;
  • ziare, hârtie, carton mărunţite, umede şi murdare.

Deșeuri reciclabile

  1. deșeuri de hârtie/carton – se vor colecta în saci transparenți cu inscripție albastră.

În sacul transparent cu inscripție albastră se vor precolecta următoarele deșeuri:

  • ziare
  • reviste
  • cataloage
  • broșuri
  • hârtie de scris și caiete
  • tipărituri
  • plicuri de scrisori
  • cutii de carton ondulat
  • cutii de detergent

1.1. Deșeuri de ambalaje

  • cutiile pentru dulciuri;
  • şerveţele dantelate pentru prăjituri, vândute împreună cu prăjiturile;
  • rolele, tuburile şi cilindrii în jurul cărora este înfăşurat un material flexibil, ca de exemplu folie de plastic, folie de aluminiu, hârtie, cu excepţia rolelor, tuburilor şi cilindrilor destinaţi a fi părţi ale unor echipamente de producţie şi care nu se utilizează cu scopul de a prezenta un produs ca unitate de vânzare;
  • umeraşele pentru haine vândute împreună cu un articol de îmbrăcăminte
  • cutiile de chibrituri;
  • dacă au fost concepute pentru a fi umplute la punctul de vânzare: pungile din hârtie;
  • farfuriile şi paharele de unică folosinţă
  • pungile pentru sandviciuri
  • etichetele agăţate direct de produs sau ataşate acestuia

1.2. Deșeuri hârtie nereciclabile care se depun în sacul albastru și care se vor valorifica energetic de către operatorul de salubrizare:

  • fotografii pe hârtie, diapozitive

 

  1. Deșeuri de plastic/metal – se vor colecta în saci transparenți cu inscripție galbenă.

În sacul transparent cu inscripție galbenă se vor precolecta următoarele deșeuri:

  • sticle de şampon
  • sticle de detergent
  • recipiente de lactate
  • capsule expandate de la fructe, legume, carne
  • folii de plastic
  • PET (băuturi alcoolice și nonalcoolice)

Materiale din aluminiu precum

  • tuburi / recipienți metalici curate
  • capace de la iaurt spălate
  • folie de ciocolată
  • conserve golite / spălate

Doze precum

  • doze de băuturi
  • doze de conserve
  • doze de spray (golite)
  • dopuri de plastic / metal
  • folie de metal

2.1. Deșeuri de ambalaje:

  • foliile care învelesc carcasele de compact discuri; pungile în care se expediază cataloage şi reviste, cu o revistă înăuntru
  • ghivecele pentru flori destinate exclusiv vânzării şi transportării plantelor şi care nu sunt destinate păstrării împreună cu planta pe parcursul vieţii acesteia;
  • suporturile pentru compact discuri, vândute împreună cu compact discurile şi care nu sunt destinate utilizării ca mijloc de depozitare;
  • umeraşele pentru haine vândute împreună cu un articol de îmbrăcăminte
  • sistemele de izolare sterilă, de exemplu: pungi, tăvi şi materiale necesare menţinerii sterilităţii produsului; capsulele pentru băuturi (de exemplu: cafea, cacao, lapte), care rămân goale după utilizare;
  • buteliile din oţel reîncărcabile, utilizate pentru diferite tipuri de gaz, cu excepţia extinctoarelor.
  • dacă au fost concepute pentru a fi umplute la punctul de vânzare: pungile din plastic
  • farfuriile şi paharele de unică folosinţă
  • folia alimentară aderentă;
  • pungile pentru sandviciuri
  • folia de aluminiu, husele din folie de plastic pentru protejarea hainelor curăţate în curăţătorii.
  • peria de rimel care face parte din capacul recipientului; etichetele adezive ataşate unui alt articol de ambalaj; capsele metalice; manşoanele din plastic; dispozitivul de măsurare-dozare care face parte din sistemul de închidere a recipientului pentru detergenţi;
  • cutii de lapte şi suc
  • plicuri de supă
  • ambalaje pentru cafea
  • ambalaje pentru dulciuri
  • tuburi de cosmetice golite/spălate
  • pungi si ambalaje din plastic
  • flacoane (sampon, detergent) golite / spălate

2.2 Deșeuri plastic nereciclabil care se depun în sacul galben și care se vor valorifica energetic de către operatorul de salubrizare:

  • pixuri
  • ţiple (plastic)
  • dosare de plastic pentru acte
  1. Deșeuri de sticlă – se vor colecta în saci transparenți cu inscripție verde. În sacul transparent cu inscripție verde se vor precolecta următoarele deșeuri:
  • sticlă albă
  • sticlă maro
  • sticlă verde
  • alte sticle colorate sunt incluse în categoria sticlă verde

3.1. Deșeuri de ambalaje

  • flacoanele din sticlă pentru soluţii injectabile;

 

Procedura de colectare :

Colectarea din punctele de precolectare :

Această metodă de colectare reprezintă colectarea deșeurilor din punctele de precolectare amplasate pe domeniul public.

Se adresează cvartalelor de blocuri, respectiv pentru locatarii din Cartierul Câmpului Nou.

Această metodă de colectare presupune ca locatarii Cartierului Câmpului Nou să depună sacii/ pubela urbană maro de 23 l cu deșeuri în punctul de precolectare arondat fiecărei scări în parte în funcție de programul și frecvența de colectare.

Pentru această metodă sunt poziționate suporturi/ stative  tip ”cuier” pentru fiecare scară în parte, respectiv pentru fiecare apartament în parte. Locatarul va agața sacul specific categoriei de deșeu ce urmează a fi colectat în cârligul care indică numărul său de apartament. Pentru ziua în care se colectează deșeurile biodegradabile locatarul va agăța în cârligul ce indică numărul apartamentului său pubela urbană maro de 23 L pentru exterior.

Colectarea din ”poartă în poartă”:

Această metodă de colectare se adresează gospodăriilor individuale, respectiv pentru locatarii din strada Câmpului Vechi.

Această metodă de colectare presupune ca locatarii să amplaseze sacii/ pubela urbană pentru exterior pe trotuarul din fața gospodăriei în zonă cu acces auto, în funcție de programul și frecvența de colectare , astfel încât să  fie asigurat accesul ușor al autovehiculelor de colectare și să nu impiedice/ să pună în pericol traficul pietonal și rutier.

 Procedura de colectare din saci/ pubelă urbană implică colectarea deșeurilor curat și igienic. SC Salco Serv SA va încărca recipienții direct în autovehiculele de colectare după scanarea fiecărui cod de bare atașat sacului. Astfel,  metoda de colectare se scurtează datorită faptului că nu mai este nevoie ca  pubele/ eurocontainerele să fie  manipulate pentru descărcare și repuse la loc după golire, iar operațiunea de curațare ( spălare, dezinfectare) a acestora este eliminată.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *