Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, marcată la Făgăraș

Avem vise și speranțe ! Ne agățăm de atingerea unor țeluri în viață și de multe ori uităm să trăim cu adevărat. Uităm că universul ne oferă o lume complexă cu oameni diferiți. Despre ei vom vorbi astăzi, despre oamenii speciali. Este ziua lor, pentru că 2 aprilie este „Ziua conștientizării autismului“.  Și la Făgăraș a fost marcată această zi, în cadrul Centrului de recuperare de zi „Sf. Nectarie“. 

În orașul nostru, acești copii sunt coordonați prin viață și de specialiștii Centrului de Recuperare de zi, pentru copiii cu dizabilități „Sfântul Nectarie“. Un centru în care, prin intermediul specialiștilor de aici, ei fac terapie gratuită prin joc, muzică, dans, teatru și exerciții diverse de logopedie, să spere că poate într-o zi vor fi independenți. E multă muncă, dar cu perseverență și multă dragoste, copiii speciali ai Făgărașului reușesc lucruri imposibile din punct de vedere medical.

Astăzi, beneficiarii acestui centru, însoțiți de părinți și de profesorii lor de la centru, au ales să sărbătorească ziua lor specială printr-o vizită la muzeu. Cu bucurie și entuziasm la ora 11.oo au intrat pe poarta Cetății Făgăraș.

Centrul de zi de recuperare pentru copiii cu dizabilități „Sfântul Nectarie“, din cadrul Asociației de Dezvoltare Integrată a Făgărașului a schimbat astăzi pentru câteva ore ședințele de recuperare din cadrul centrului, cu o activitate mai deosebită, de sărbătoare, dată fiind Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Am venit împreună cu părinții, copii și personalul centrului la Cetatea Făgăraș unde  vom vizita muzeul, ocazie cu care vrem să-i mulțumim și doamnei Elena Băjenaru, pentru amabilitate și pentru faptul că ne primește de fiecare dată cu brațele deschise. Am început această zi cu un moment emoționant, când fiecare părinte împreună cu copilașul a ridicat spre cer un balon, nu înainte de a-și pune fiecare o dorință. Vreau să le mulțumesc totodată și părinților pentru colaborare și pentru faptul că suntem uniți. Mulțumim de asemenea pentru surpriza dulce domnului Iosu Ciprian, care a contribuit pentru pachețele copiilor și nu în ultimul echipei centrului“, ne-a spus Corina Filip, coordonatoarea centrului „Sfântul Nectarie“ Făgăraș.

         

autsim 6 autism 4 autism 3

Un comentariu la „Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, marcată la Făgăraș

  • aprilie 3, 2021 la 4:57 am
    Permalink

    Autoritațile din Fagaraș au gasit cea mai ,,frumoasa,, locație din oraș! Chiar nu se poate face nimic pentru ca acest loc sa fie amenajat cum era odata?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.