Fapt divers

Ludovic Orban anunță că activitatea firmelor care încalcă restricțiile anti-Covid ar putea fi suspendată pentru o perioadă de două săptămâni

Activitatea unei firme care încalcă în mod sistematic măsurile de protecţie sanitară ar putea fi suspendată pe o perioadă de 15 zile, a declarat, marţi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

„Ştim foarte bine că se duceau, îi amendau şi după ce pleca Poliţia, continua petrecerea în foarte multe cluburi. Această soluţie pe care am gândit-o, o gândesc încă din perioada în care am constatat că – nu generalizez – au fost agenţi economici care, pur şi simplu, în mod deliberat au refuzat să respecte normele de protecţie a sănătăţii în pandemie. Pentru această categorie de agenţi este această măsură prin care să existe posibilitatea, în cazul încălcării sistematice a legilor de protecţie sanitară, să se poată suspenda pe o perioadă de 15 zile activitatea agentului economic respectiv”, a precizat Orban, citat de g4media. ro.

El a adăugat că această măsură ar trebui luată după „două – trei abateri”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.