O făgărășeancă, secretar de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale

Făgărășeanca Alina Pop a fost numită secretar de stat în Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Anunțul a fost făcut pe pagina de facebook. Făgărășeanca locuiește de mai mulți ani la București și este lector universitar. De asemenea, în toamna anului trecut, a fost aleasa pe listele USR PLUS consilier local la sectorul 4.

,, Am fost numită azi secretar de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Am aplicat pentru această funcție în momentul în care partidul meu a făcut, în mod transparent, un apel de candidaturi pentru funcții în guvernul de coaliție din care face parte acum.

Experiența mea de cercetare în zonele foste miniere și în comunități confruntate cu sărăcie extremă precum și curriculumul meu profesional i-au convins pe colegii din Biroul Național al USR să îmi susțină candidatura pentru această funcție, care mă onorează și mă responsabilizează în același timp.

Le mulțumesc pentru încredere!

Știu bine că România este a doua cea mai săracă țară din Uniunea Europeană. Știu bine, iarăși, că planurile de pensii, programele de asistență socială sau formulele pentru calculul salariilor au născut foarte des controverse și foarte rar consens. Ministerul Muncii e un minister greu.

Merg la minister cu mintea și inima deschise, mizând pe colaborare și incluziune, inclusiv pe colaborarea dintre palierul politic și cel executiv. Doar împreună putem schimba lucrurile în bine și putem construi, ca să putem avea țara dezvoltată pe care ne-o dorim.

Regret faptul că trebuie să renunț la calitatea de consilier local la Sectorul 4. Rămân alături de colegii mei și îi voi ajuta cu tot ce pot.

Mulțumesc tuturor! Și, pentru că astăzi este și Ziua internațională a femeilor, le mulțumesc în primul rând lor și le promit o Românie mai atentă la ele.”, a scris Alina Pop pe pagina de facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *