Primarul din Ungra, reținut de polițiști într-un dosar privind trafic de droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov – Serviciul Antidrog, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, au efectuat 26 de percheziții în Brașov, București, Ilfov, Cluj, Timișoara și Sibiu, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Printre aceste persoane se află și primarul comunei Ungra, Silviu Șchiopu, potrivit Biz Brașov, care citează surse judiciare din dosar. Primarul liberal va fi audiat de către procurori în cadrul cercetărilor. De altfel, firma acestuia, Ungra CBD, deține și un magazin online prin care se vând produse pe bază de Cannabidiol care, potrivit datelor de pe site-ul firmei – cbdhouseverde.ro – „se găsește la speciile de Cannabis, precum cânepa”.

Din cercetări a reieșit faptul că mai multe persoane, constituite într-un grup infracțional, ar fi distribuit, prin intermediul unei pagini găzduite de un site de socializare, produse ce conțineau Tetrahidrocanabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis, potrivit aceleiași surse.

Persoanele implicate în aceste activități ar fi încercat să transmită potențialilor clienți faptul că produsele comercializate (uleiuri, flori de cânepă, acadele, prăjituri, băuturi energizante) îndeplinesc condițiile legale, făcându-se referire la un Regulament european care prevede că produsele ce prezintă o concentrație de THC mai mică de 0.2% ar putea fi comercializate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.