Un alt șofer depistat la volan sub influența alcoolului
La data de 10 septembrie 2020, în jurul orei 23.57, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 61 ani, care conducea un autovehicul pe strada Dr. Titu Perția din municipiul Făgăraș, județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,61 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei, ne-a transmis purt. de cuv. al IPJ Brasov.
The specified slider is trashed.